FMI evaluează, împreună cu partenerii europeni, progresele Greciei. Planul de ajutor ar putea lua în seama criza refugiaţilor

Oficialii Fondului Monetar Internaţional lucrează, împreună cu reprezentanţii Uniunii Europene, la evaluarea progreselor înregistrate de Grecia în implementarea reformelor convenite în schimbul acordării celui de-al treilea program de asistenţă, a afirmat, joi, purtătorul de cuvânt al FMI, Gerry Rice, la o conferinţă de presă, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Economica.net - joi, 12 nov. 2015, 18:16
FMI evaluează, împreună cu partenerii europeni, progresele Greciei. Planul de ajutor ar putea lua în seama criza refugiaţilor

‘Lucrăm cu partenerii europeni la evaluarea progreselor politicilor implementate conform programului Mecanismului European de Stabilitate (ESM), analizăm implementarea reformelor şi necesităţile de finanţare’, a explicat Gerry Rice.

Mecanismul European de Stabilitate (ESM) va contribui cu o sumă cuprinsă între 40 şi 50 de miliarde de euro la cel de-al treilea plan de asistenţă pe trei ani acordat Greciei, în valoare de 86 de miliarde de euro.

Discuţiile privind planul de ajutor pentru Grecia ar putea ţine cont de impactul crizei refugiaţilor asupra finanţelor publice deja secătuite ale ţării, a mai declarat joi purtătorul de cuvânt al FMI, relatează AFP.

‘Îmi imaginez că chestiunea presiunilor bugetare suplimentare cu care ţara s-ar putea confrunta va fi abordată în contextul acestor discuţii’, a spus Gerry Rice, răspunzând unei întrebări privind afluxul de refugiaţi.

Aflată în prima linie, Grecia se confruntă aproape cotidian cu sosiri de noi refugiaţi pe coastele sale şi a solicitat un ajutor specific din partea Comisiei Europene.

Ţara, aflată într-o gravă criză economică, este angrenată în discuţii cu creditorii europeni şi cu FMI privind modul de aplicare a planului de ajutor internaţional în valoare de 86 de miliarde de euro adoptat în cursul verii. 

Întrebat despre posibilitatea ca Atena să beneficieze de un ajutor adiţional sau de obiective bugetare reduse din pauza impactului refugiaţilor, purtătorul de cuvânt al Fondului a afirmat că nu deţine ‘detalii’.

Aflată atunci sub asistenţa financiară a FMI, Iordania a beneficiat de o relaxare a obiectivelor bugetare fixate de Fond în contextul afluxului de refugiaţi din Siria vecină.

Atena nu a solicitat până în prezent ajustarea programului său economic, dar a cerut o revenire la un TVA mai puţin ridicat pentru insulele greceşti cele mai afectate de criza migranţilor.

FMI ia parte la discuţii privind planul de ajutor dar aşteaptă încă să primească garanţii din partea Atenei asupra reformelor şi din partea Bruxellesului asupra măsurilor de reducere a datoriei pentru a participa la finanţare.

‘Discuţiile privind aceste măsuri continuă cu Grecia’, a precizat Rice, adăugând că o misiune a FMI se află în prezent la Atena unde guvernul s-a confruntat joi cu o grevă generală împotriva austerităţii.

Purtătorul de cuvânt a mai precizat că misiunea FMI este în curs de evaluare a rezultatelor auditului european privind băncile greceşti, care a ajuns recent la concluzia că nevoile de recapitalizare sunt de 14,4 miliarde de euro, mai puţin decât estimau creditorii.

‘Misiunea evaluează aceste rezultate şi implicaţiile lor’, a spus Gerry Rice.

Te-ar mai putea interesa și
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi Bulgariei în spaţiul de liberă circulaţie Schengen, ultimul obstacol......
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și ...
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Rusia a furnizat Coreei de Nord rachete antiaeriene în schimbul trimiterii a mii de soldaţi pentru a sprijini războiul ...
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne ...