UE cere statelor membre să ajute financiar Turcia pentru a opri valul de refugiaţi

Comisia Europeană (CE) a propus liderilor statelor UE includerea în bugetul comunitar a 500 de milioane de euro pentru a ajuta Turcia să gestioneze pe teritoriul ei problema refugiaţilor şi a cerut celor 28 de state să contribuie în acelaşi scop cu încă 2,5 miliarde de euro, relatează agenţiile Reuters, EFE şi AFP, citând surse comunitare ce fac referire la discuţiile avute joi în Malta la summitul european ce a urmat summitului UE-Africa pe tema migraţiei.
Economica.net - joi, 12 nov. 2015, 18:38
UE cere statelor membre să ajute financiar Turcia pentru a opri valul de refugiaţi

Cele 3 miliarde de euro ar urma să fie oferite Turciei pe parcursul următorilor doi ani. Aceste fonduri au fost cerute de guvernul de la Ankara pentru a încheia cu UE un acord în vederea stăvilirii afluxului de migranţi care traversează Turcia în drumul lor către vestul Europei, potrivit Agrerpes.

Un astfel de acord a fost deja schiţat în urma vizitelor efectuate luna trecută la Bruxelles de preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, şi apoi la Ankara de comisarul european pentru politica de vecinătate, Johannes Hahn. Dar înţelegerea nu a fost finalizată, întrucât guvernul turc a respins oferta CE ca 3 miliarde de euro din fondurile de preaderare la UE destinate Turciei să fie folosite de această ţară pentru gestionarea crizei refugiaţilor, Ankara solicitând să primească în acest scop alte fonduri de o valoare echivalentă şi suma lor să fie apoi revizuite anual.

Pentru a colabora în oprirea valului de migranţi veniţi din Orientul Mijlociu şi Asia, Turcia mai solicită blocului comunitar liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii turci, accelerarea aderării la UE şi crearea unei zone de securitate în Siria, pentru primele două cereri Ankara primind deja promisiuni din partea UE.

Pentru a se avansa către încheierea acestui acord cu guvernul turc, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi cancelarul german Angela Merkel au declarat la sfârşitul reuniunii din Malta că se va organiza un summit UE-Turcia, dar data nu a fost încă stabilită, şefa guvernului de la Berlin vorbind despre sfârşitul lunii noiembrie ori începutul lunii decembrie.

Te-ar mai putea interesa și
Italia și România fac front comun împotriva propunerilor UE de interzicere a folosirii țigărilor electronice la exterior
Italia și România fac front comun împotriva propunerilor UE de interzicere a folosirii țigărilor electronice la exterior
Conform The European Conservative, Italia și România, state membre ale UE, au criticat inițiativa europeană de a impune o interdicție extinsă a fumatului și utilizării produselor cu tutun și......
Grindeanu: Pentru PSD, miza principală o reprezintă alegerile de duminică, pentru a nu risca un scenariu de tip Bulgaria
Grindeanu: Pentru PSD, miza principală o reprezintă alegerile de duminică, pentru a nu risca un scenariu de tip Bulgaria
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, prim-vicepreşedinte al PSD, a declarat că alegerile parlamentare de duminică ...
Ungaria – Numele următorului guvernator al Băncii Naţionale ar putea fi cunoscut în zilele următoare
Ungaria – Numele următorului guvernator al Băncii Naţionale ar putea fi cunoscut în zilele următoare
Premierul Ungariei, Viktor Orban, ar putea anunţa în zilele următoare pe cine a ales să ocupe poziţiile de guvernator ...
Ministerul Finanţelor a împrumutat marţi 500 de milioane de lei de la bănci
Ministerul Finanţelor a împrumutat marţi 500 de milioane de lei de la bănci
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, marţi, 500 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de certificate ...