Peste 50.000 de români au semnat petiția USL pentru demiterea lui Traian Băsescu

Uniunea Social Liberală a lansat zilele trecute o petiție online împotriva președintelui Traian Băsescu, care a fost semnată până acum de peste 50.000 de români.
Economica.net - mar, 17 ian. 2012, 09:22

“USL strânge semnături pentru înlăturarea lui Traian Băsescu. Primul pas online, alături de cei care deja susțin că Traian Băsescu este principalul vinovat pentru starea României de azi”, se arată pe site-ul USL.

USL a anunţat, duminică, demararea unei campanii online de strângere de semnături pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, prin crearea unui formular online.

„Acesta este primul pas al campaniei, urmând ca el să fie continuat de organizaţii în fiecare localitate din ţară. Românii au ieşit în stradă să arate că nu mai vor să îl accepte ca preşedinte al ţării pe Traian Băsescu. USL vrea o Românie corectă, o Românie a bunului-simţ, iar primul pas este înlăturarea preşedintelui. În prezent, majoritatea parlamentară nu mai reflectă voinţa majorităţii românilor, aşa că aceasta acţiune este singura cale prin care putem pune presiune democratică pe actuala conducere a ţării. Ieşirea din criză se va putea face doar prin schimbarea lui Traian Băsescu şi prin alegeri anticipate parlamentare”, se arăta într-un comunicat de presă al USL.

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Scăderea programului de lucru duce la disensiuni în interiorul Guvernului spaniol. Executivul și-a luat angajamentul față de sindicate ca săptămâna de lucru să fie de 37,5 ore
Scăderea programului de lucru duce la disensiuni în interiorul Guvernului spaniol. Executivul și-a luat angajamentul față ...
Viziunile diferite ale partidelor care formează coaliţia guvernamentală din Spania cu privire la modul cum ar trebui implementată măsura reducerii duratei programului săptămânal de lucru,......
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează companii americane
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează ...
Guvernul american a anunţat vineri că va adopta sancţiuni contra unui grup chinez specializat în securitate cibernetică, ...
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre consumatorii tineri
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre ...
Vinurile roşii franţuzeşti se confruntă cu un declin "existenţial" dacă nu se adaptează, pentru că generaţiile tinere ...
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a publicat vineri, spre dezbatere publică, un proiect ...