Iohannis: Guvernul trebuie să prezinte un buget foarte serios

Preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat optimist cu privire la votul de marţi din Parlament privind Guvernul şi a subliniat că Executivul trebuie să prezinte un buget foarte serios şi să organizeze corect alegerile locale şi parlamentare, transmite Agerpres.
Economica.net - lun, 16 nov. 2015, 21:04
Iohannis: Guvernul trebuie să prezinte un buget foarte serios

‘Minimum minimorum şi sper să reuşească mult mai mult, este un buget foarte serios, care poate fi executat şi care să fie executat. Un buget care nu ne duce spre un deficit bugetar nesustenabil nici pentru 2016, nici pentru 2017. Alegeri locale foarte bine organizate şi foarte corect organizate, alegeri parlamentare foarte bine, corect, transparent organizate. În afară de acestea, sigur, toate celelalte sunt lucruri care merită începute, merită discutate şi dacă Guvernul vine cu soluţii bune, cu siguranţă vom avea câteva surprize plăcute’, a afirmat Iohannis, într-un interviu difuzat de TVR 1.

‘Sunt optimist în privinţa votului de mâine, din plenul reunit al Parlamentului’, a menţionat şeful statului.

El a arătat că noul Executiv va avea un mandat de un an, motiv pentru care nu se poate vorbi de un program de guvernare pe termen lung.

‘Toate lucrurile care au fost prinse acolo sunt lucruri care preocupă politicienii, care preocupă opinia publică, care sunt în atenţia societăţii civile. Şi discutând aceste chestiuni, am ajuns împreună la concluzia că ar fi greşit să nu includem proiecte de acest tip în discuţia care se va face, chiar dacă în unele cazuri va începe poate o consultare publică şi discuţii cu partidele sau cu specialiştii. Probabil o parte dintre aceste proiecte se poate finaliza cu sprijin parlamentar. O parte, probabil, nu se poate, dar ar fi păcat să nici nu înceapă discuţia pe ele şi în acest fel sigur în programul Guvernului Cioloş sunt şi proiecte care sunt importante şi probabil necesită un timp mai lung de finalizare. Dacă Parlamentul va sprijini sau nu aceste chestiuni, eu sper ca atunci când avem propuneri serioase să se găsească un sprijin’, a afirmat Iohannis.

În ceea ce priveşte evaluarea funcţionarilor publici, el a spus că aceasta se face anual, conform legii. Şeful statului a adăugat că în acest domeniu ar trebui judecat până la ce nivel merge politizarea.

‘Asta este o temă puţin mai complicată şi nu sunt chiar convins că în an electoral găsim un răspuns la această chestiune, dar cel puţin sper să găsim o discuţie pe această chestiune şi dacă în cursul celor două campanii electorale partidele politice îşi elaborează puncte de vedere şi le consolidează avem o şansă bună să dăm un răspuns după alegerile parlamentare la această chestiune’, a declarat Iohannis.

El a menţionat că are toată încrederea că Guvernul va lua măsurile care garantează transparenţa şi independenţa organizării alegerilor locale şi parlamentare.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț de ultimă oră de la Metrorex: Plata cu cardul la metrou a trecut de la BCR la CEC Bank
Anunț de ultimă oră de la Metrorex: Plata cu cardul la metrou a trecut de la BCR la CEC Bank
Metrorex a semnat joi un contract pe patru ani pentru a se asigura în continuare serviciul de plată cu cardul la metrou, inclusiv la turnicheți. Astfel, plata cu cardul a trecut de la BCR la CEC......
Clotilde Armand a venit, la Parlament, să-și preia mandatul, deși a fost declarată incompatibilă de ANI
Clotilde Armand a venit, la Parlament, să-și preia mandatul, deși a fost declarată incompatibilă de ANI
Fostul primar al Sectorului 1 Clotilde Armand, care a candidat la alegerile parlamentare din 1 decembrie pe lista USR pentru ...
Putin vede asasinarea generalului rus Kirilov ca pe un eșec al serviciilor secrete ruse și acuză Ucraina de terorism
Putin vede asasinarea generalului rus Kirilov ca pe un eșec al serviciilor secrete ruse și acuză Ucraina de terorism
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut că asasinarea generalului Igor Kirilov, comandantul trupelor de apărare radiologică, ...
Schengen – Bulgaria introduce controale temporare la graniţa cu România pentru 6 luni
Schengen – Bulgaria introduce controale temporare la graniţa cu România pentru 6 luni
Guvernul bulgar a anunţat miercuri suspendarea funcţionării punctelor de trecere a frontierei la graniţele cu România ...