Prima bere ALE produsă în România – Bergenbier

Bergenbier lansează un nou sortiment de bere, Bergenbier ALE, prima bere de tip ALE produsă şi distribuită la nivel naţional în România. 
Economica.net - mar, 17 nov. 2015, 09:40
Prima bere ALE produsă în România - Bergenbier

Noul Bergenbier ALE este creat după o rețetă originală, folosind o drojdie specială de tip ALE, de fermentație superioară. Procedeul de producţie, diferit de cel al unei beri de tip Lager, precum şi tipul special de drojdie folosit, determină caracteristicile produsului: un gust deosebit, o culoare de chihlimbar, un corp plin și o spumă bogată.

„Inovaţia a caracterizat în permanenţă activitatea companiei noastre şi suntem mândri că acum putem să lansăm la nivel naţional o nouă bere: Bergenbier ALE. Este o bere blondă specială, de tip ALE, în ediție limitată, creată de maeștri noștri berari după o rețetă originală. Gustul deosebit al produsului este completat de ambalajul special, oferind consumatorului senzaţia unui moment de răsfăţ atunci când consumă un Bergenbier ALE în compania prietenilor”, declară Gabriela Lupaș-Țicu, Director de Marketing, Bergenbier S.A. – Molson Coors Company.

Noul Bergenbier ALE are un conţinut de alcool de 5,5% şi este disponibil pe piaţă începând cu luna noiembrie, în ediţie limitată, sub formă de sticlă nereturnabilă de 0,5L, doză de aluminiu de 0,5L şi ambalaj de tip multipack (4 doze).

Despre berea ALE

Berea este cea mai populară băutură alcoolică din lume și a treia băutură consumată la nivel global, după apă și ceai, existând două mari categorii de bere: ALE (pronunțat „eil”) și Lager. Și, chiar dacă berea de tip Lager este cel mai răspândit tip de bere din lume, berea de tip ALE este cea mai veche bere din lume, fiind produsă încă din Antichitate. Diferența între cele două este dată de tipul de drojdie folosit și de procesul de fabricație, restul ingredientelor fiind aceleaşi: cereale, apă și hamei. Berea de tip ALE folosește un tip de drojdie de fermentație superioară, care îi oferă un gust deosebit, plin de caracter. La fel ca și berile de tip Lager, berea ALE poate avea diferite culori, malțul folosit fiind cel care influențează culoarea. Astfel, poate fi o bere deschisă la culoare (pale ALE), blondă (golden ALE), poate ajunge către nuanțe arămii (amber ALE) sau chiar către culori închise (cum sunt berile de tip stout).

Despre Bergenbier S.A.
Bergenbier S.A. este unul dintre cei mai activi producători de bere de pe piaţa românească, activând în România din anul 1994. Compania operează în prezent o unitate de producţie la Ploieşti, iar echipa numără aproximativ 600 de angajaţi. Compania face parte din grupul Molson Coors Brewing Company, unul dintre cei mai mari producători de bere din lume. Portofoliul companiei cuprinde mărcile locale: Bergenbier – cu sortimentele Bere blondă, Bere blondă fără Alcool, Fresh Lemon și Fresh Grapefruit – şi Noroc, precum şi mărcile internaţionale produse local: Staropramen, Stella Artois, Beck’s, Löwenbräu. Alături de acestea, compania importă specialităţile belgiene Leffe şi Hoegaarden, precum și berea mexicană numărul 1 în lume, Corona.

Despre Molson Coors Brewing Company

Molson Coors Brewing Company este unul dintre cei mai mari producători de bere din lume, cu mărci extraordinare, care încântă consumatorii de bere din toata lumea. Portofoliul său include mărci premium, lideri de piaţă, precum: Coors Light, Molson Canadian, Carling, Staropramen, Blue Moon şi Cobra în America de Nord, Europa şi Asia. Sectoarele operaţionale includ Canada, prin Molson Coors Canada, Statele Unite, prin MillerCoors, Regatul Unit şi Irlanda, prin Molson Coors UK, Europa Centrală şi de Est, prin Molson Coors Central Europe, iar în afara acestor teritorii, prin Molson Coors International. Compania Molson Coors este listată în Indicele de Sustenabilitate Dow Jones (DJSI) pentru America de Nord şi este constant preocupată de găsirea de noi soluţii pentru a-şi reduce impactul negativ asupra societăţii.

Te-ar mai putea interesa și
Predoiu, înaintea Consiliului JAI: România este pe deplin pregătită să intre în Spaţiul Schengen cu frontierele terestre
Predoiu, înaintea Consiliului JAI: România este pe deplin pregătită să intre în Spaţiul Schengen cu frontierele terestre
România este pe deplin pregătită să intre în Spaţiul Schengen cu frontierele terestre, a declarat, joi, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, înaintea Consiliului JAI de la......
DB Cargo anunţă concedieri
DB Cargo anunţă concedieri
DB Cargo, divizia de de transport feroviar de marfă a companiei de stat Deutsche Bahn, a anunţat joi un plan de restructurare, ...
Ce schimbări anunţă Mega Image după discuţiile cu Consiliul Concurenţei despre preluarea Profi
Ce schimbări anunţă Mega Image după discuţiile cu Consiliul Concurenţei despre preluarea Profi
Grupul Ahold Delhaize, proprietarul reţelei Mega-Image, şi-a asumat angajamente privind relaţia cu furnizorii pentru a ...
Sectorul imobiliar şi al construcţiilor, pe locul doi în ierarhia domeniilor ce concentrează cel mai mare sold al investiţiilor străine – analiză Cushman & Wakefield Echinox
Sectorul imobiliar şi al construcţiilor, pe locul doi în ierarhia domeniilor ce concentrează cel mai mare sold al investiţiilor ...
Sectorul imobiliar şi al construcţiilor a urcat pe poziţia a doua în ierarhia domeniilor de activitate care concentrează ...