S-a întors roata. Preţul chiriei este mai convenabil decât rata la bancă

Dacă înainte de criză, din cauza preţurilor foarte mari la chirii, se ajunsese să fie mai convenabil să contractezi un credit imobiliar decât să plăteşti chirie, în prezent lucrurile s-au schimbat. Rata la bancă depăşeşte preţul chiriei.
Nicu Stan - mar, 17 ian. 2012, 12:01

Băncile nu mai pot concura cu proprietarii de apartamente care îşi scot apartamentele spre închiriere. „Logica ar fi următoarea: ca rata la bancă să fie mai mică sau cel mult egală cu preţul chiriei. Acum nu mai este aşa pentru că mulţi clienţi, care vroiau să cumpere un apartament, au devenit insolvabili din cauza crizei financiare, iar piaţa a fost invadată de oferte de închiriere de la aceia care nu au mai avut cui să vândă proprietăţile”, a spus, pentru RTV.NET, Radu Zilişteanu, doctor în economie şi analist imobiliar.

Astfel, mulţi s-au îndreptat către închirierea unui apartament, dar nu atâţia câţi ar fi fost necesari ca preţurile chiriilor să crească. „Alţii vor opta pentru închiriere şi din cauza normelor BNR care prevăd ca avansul la cumpărarea unei locuinţe să varieze între 20 şi 40% din valoarea locuinţei, în funcţie de moneda în care se face împrumutul”, a mai spus Ion Zilişteanu.

Pe site-urile de specialitate, care au secţiunea „calculează rata”, reiese că pentru un credit imobiliar „Prima Casă” de 60.000 de euro, contractat pe o perioadă de 25 de ani, rata este de aproximativ 350 de euro pe lună.

Pe de cealaltă parte, actorii din piaţa imobiliară lansează nişte preţuri la chirii care sunt cu aproape 50% mai mici decât ratele la un apartament cumpărat prin credit imobiliar. Comparaţia preţuri chirie-rată la bancă este valabilă în cazul apartamentelor situate în cartiere de blocuri normale, nu pentru apartamentele de lux situate în zone recunoscute ca de lux.

Potrivit agenţiei imobiliare Garanta, preţul pentru închirierea unui apartament de două camere în zona Drumul Taberei este de 200 de euro pe lună. Cei care nu pot să cumpere un apartament prin credit imobiliar din cauza condiţiilor înăsprite de bănci şi nu au încotro plătesc aproximativ 190 de euro chirie pentru un apartament de două camere, în cartierul Rahova.

Preţurile la chiriile apartamentelor din zona Berceni sunt mai mici cu aproximativ 50% decât rata la un credit imobiliar, repectiv de 180 de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...