Părinţii adoptativi vor putea avea un concediu de acomodare pentru 3 luni, dar şi indemnizaţie lunară

Senatul a aprobat, miercuri, 18 noiembrie, un proiect legislativ care modifică Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, în sensul că adoptatorul poate beneficia, pe durata încredinţării copilului în vederea adopţiei, de un concediu de acomodare de maximum 90 de zile, precum şi de o indemnizaţie lunară, anunţă Agerpres.
Economica.net - mie, 18 nov. 2015, 16:40
Părinţii adoptativi vor putea avea un concediu de acomodare pentru 3 luni, dar şi indemnizaţie lunară

Legea privind procedura adopţiei este completată, printre altele, în sensul introducerii, după articolul 46, a patru noi articole prin care sunt reglementate condiţiile în care este acordat concediul de acomodare, precum şi cele prin care acesta este suspendat sau încetează.

‘Adoptatorul sau, opţional, oricare dintre soţii familiei adoptatoare, care realizează venituri supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, din activităţi salariale şi asimilate acestora sau, după caz, activităţi independente sau activităţi agricole, (…) poate beneficia, pe durata încredinţării copilului în vederea adopţiei, de un concediu de acomodare cu o durată de maximum 90 de zile, precum şi de o indemnizaţie lunară raportată la indicatorul social de referinţă, în cuantum de 6,8 ISR’, se arată la alin. 1 al articolului 46 prim.

Potrivit proiectului de lege iniţiat de Guvern, pe perioada concediului de acomodare, persoana îndreptăţită beneficiază de plata contribuţiei individuale de asigurări sociale de sănătate, iar calculul şi plata indemnizaţiei, inclusiv a contribuţiei individuale de asigurări sociale de sănătate, se fac de către Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.

Concediul de acomodare şi plata indemnizaţiei se suspendă dacă s-a dispus plasamentul copilului în regim de urgenţă sau dacă a fost pusă în executare hotărârea judecătorească privind revocarea încredinţării în vederea adopţiei.

‘Concediul de acomodare şi plata indemnizaţiei încetează cu ziua următoare celei în care se produce una dintre următoarele situaţii: a expirat perioada maximă de 90 de zile; la cererea persoanei îndreptăţite; copilul a împlinit 18 ani; a avut loc decesul copilului; persoana îndreptăţită care urma să adopte în calitate de persoană singură a decedat; a rămas definitivă hotărârea judecătorească privind revocarea încredinţării în vederea adopţiei, se arată în textul articolului 46 secund.

Potrivit proiectului legislativ, perioada concediului de acomodare constituie ‘vechime în muncă, în serviciu şi în specialitate, care se are în vedere la stabilirea drepturilor ce se acordă în raport cu aceasta’.

Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei şi a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal are un caracter organic, iar Senatul l-a adoptat, în calitate de primă Cameră sesizată, cu unanimitate de voturi (100 de voturi ‘pentru’).

Te-ar mai putea interesa și
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica monetară a Băncii Centrale Europene (BCE) nu ar trebui să rămână......
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și joasaă tensiune
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și ...
Reţele Electrice Muntenia a lansat o licitaţie publică pe platforma SEAP, cu o valoare de peste 445 milioane lei, pentru ...