Piaţa de leasing financiar a crescut cu 21% în primele nouă luni, la circa 1,18 miliarde euro

Piaţa de leasing financiar a crescut cu 21% în primele nouă luni faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la circa 1,18 miliarde euro, tendinţă de creştere care se va păstra până la sfârşitul anului, potrivit datelor Asociaţiei Societăţilor Financiare - ALB România.
Economica.net - joi, 19 nov. 2015, 12:36
Piaţa de leasing financiar a crescut cu 21% în primele nouă luni, la circa 1,18 miliarde euro

‘Este cel mai bun rezultat al trimestrului trei din ultimii patru ani înregistrat în piaţa de leasing. Ne aflăm pe un trend pozitiv, în care perspectivele economiei sunt, de asemenea, foarte bune pentru perioada care urmează. Aşteptările pe care le avem cu privire la ritmul anual de creştere a pieţei de leasing sunt de circa 15% – 20% pe următorii trei ani, dacă economia în ansamblu va raporta creşteri anuale de 3%-4%’, a declarat preşedintele Asociaţiei Societăţilor Financiare ALB România, Felix Daniliuc.

Potrivit datelor ALB România, în totalul pieţei, autoturismele şi vehiculele comerciale au avut o pondere de 75,2% (887 milioane euro), echipamentele au reprezentat 22,2% (261 milioane euro), iar sectorul imobiliar a atras 2,6% (31 milioane euro), scrie Agerpres.

Preşedintele Asociaţiei Societăţilor Financiare ALB România estimează că piaţa de leasing financiar va ajunge în 2015 la aproximativ 1,6 miliarde euro, de la 1,32 miliarde euro anul trecut, cu o creştere de circa 21%.

Potrivit datelor prezentate joi, în primele nouă luni, pe segmentul vehiculelor, ponderile au rămas constante faţă de primele nouă luni din 2014, autoturismele reprezentând 47% din totalul volumului finanţat pe acest sector, urmate de vehiculele comerciale grele (41%) şi comerciale uşoare (11%).

Sectorul construcţiilor a înregistrat o creştere a finanţării, ca pondere, de la 14% la 19%, iar finanţarea echipamentelor medicale a înregistrat un avans de la 6% la 10%.

Potrivit ALB România, finanţarea echipamentelor agricole continuă să aibă o pondere majoritară în totalul echipamentelor finanţate în leasing, de 23%, în condiţiile în care scăderea a fost de 6%. Totodată, ponderea finanţării echipamentelor pentru alte industrii a înregistrat o scădere, de la 5% la 2% pentru industria de prelucrare a lemnului, de la 6% la 5% pentru industria alimentară şi de la 2% la 1% pentru industria textilă.

Sectorul imobiliar se menţine la minimul istoric din 2013 şi 2014, cu o pondere de 2,6% în totalul finanţărilor. Potrivit ALB România, companiile au atras 98% dintre finanţările în leasing financiar, majoritatea fiind IMM-uri.

Contractele de leasing sunt încheiate cel mai mult pe perioade de 4-5 ani (31%), urmate de 3-4 ani (23%), 2-3 ani (17%), 5-7 ani (12%), 1-2 ani (8%), 7-15 ani (5%, pentru finanţări imobiliare) şi 1 an (4%).

Companiile de leasing subsidiare băncilor au cea mai mare cotă de piaţă, de 80%, restul revenind firmelor captive producătorilor auto (14%) şi celor independente (6%). ALB România reprezintă 86% din piaţa de leasing financiar local.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...