Corina Creţu: Programul Operaţional Regional nu este întrerupt formal, există o scrisoare de atenţionare din partea CE

Programul Operaţional Regional (POR) nu este întrerupt formal, există o scrisoare de atenţionare din partea Comisiei Europene privind anumite corecţii financiare, iar, după aplicarea acestor măsuri, plăţile, care acum sunt parţiale, vor fi făcute integral, a scris vineri, pe pagina sa de facebook, comisarul european pentru Politică Regională, Corina Creţu.
Economica.net - sâm, 21 nov. 2015, 11:20
Corina Creţu: Programul Operaţional Regional nu este întrerupt formal, există o scrisoare de atenţionare din partea CE

„Programul Operaţional Regional (POR) nu este întrerupt formal, există o scrisoare de atenţionare din partea Comisiei Europene în legătură cu anumite corecţii financiare de aplicat. Comisia Europeană aşteaptă din partea autorităţilor române aplicarea acestor măsuri, moment în care plăţile, care acum sunt doar parţiale, vor fi făcute integral. CE a primit chiar în această săptămână o solicitare de plată din partea României pentru POR, în valoare de 37 milioane euro, care urmează a fi analizată şi aprobată”, precizează Corina Creţu.

Premierul Dacian Cioloş a anunţat vineri, după discuţia cu comisarul european Corina Creţu, că Programul Operaţional Regional (POR) aferent perioadei 2007-2013 este blocat în urma unui audit al Comisiei Europene, dar şi că sunt puţine proiecte aferente perioadei 2014-2020 gata să fie implementate.

„Vizita doamnei Corina Creţu şi întâlnirea de astăzi mi-a fost utilă ca să îmi fac o idee mai precisă legat de stadiul în care ne aflăm atât cu finalizarea programului 2007-2013, unde am găsit Programul Operaţional Regional blocat în urma unui audit al Comisiei, dar am înţeles că lucrurile se pot debloca rapid pentru a reîncepe plăţile. Mai avem câteva săptămâni în care mai putem face plăţi şi să mai reducem, pe cât posibil, din pierderi, să mai creştem gradul de absorbţie”, a spus premierul.

Comisarul european pentru Politică regională, Corina Creţu, a efectuat vineri o vizită oficială în România şi a avut întâlniri cu premierul Dacian Cioloş, cu vicepremierul Vasile Dîncu, cu ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu, şi cu ministrul Fondurilor Europene, Aura Răducu.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...