Cioloş: România este parte a UE, nu este o anexă

România este parte a Uniunii Europene, nu o anexă şi dacă în unele cazuri românii nu reuşesc să îşi impună punctul de vedere, este probabil pentru că nu au făcut efortul să înţeleagă suficient de bine cum funcţionează lucrurile, a afirmat, duminică, într-un interviu la Radio România Actualităţi, premierul Dacian Cioloş, potrivit Agerpres.
Economica.net - Dum, 22 nov. 2015, 10:30
Cioloş: România este parte a UE, nu este o anexă

El a vorbit despre comentariile din presă vizavi de faptul că a fost trimis de la Bruxelles împreună cu ‘o trupă de oameni de acolo ca să impună României voinţa Bruxelles-ului’.

‘Dacă astfel de declaraţii prind, înseamnă că cei şapte-opt ani care au trecut de la aderare au trecut aproape degeaba, în sensul că încă nu am înţeles că ceea ce am cerut noi în România, să fim parte a Uniunii Europene, s-a întâmplat şi că nu ne asumăm lucruri pe care noi le-am cerut din ’90 încoace. România este parte a UE, şi nu este o anexă a Uniunii Europene – şi dacă în unele cazuri nu reuşim să ne impunem punctul de vedere acolo, este probabil pentru că nu am făcut efortul să înţelegem suficient de bine cum funcţionează lucrurile şi să vedem, de exemplu, de ce Polonia poate mai bine să îşi impună punctul de vedere decât România acolo sau, eu ştiu, alte noi state membre, pentru că eu nu văd ce interes ar avea Uniunea Europeană atât timp cât România are voturi acolo şi este partea Uniunii Europene să impună ceva României’, a explicat Cioloş.

El a subliniat că România a vrut să fie parte a Uniunii Europene, pentru că a vrut ca societatea românească să evolueze într-o anumită direcţie.

‘Cred că este important să înţelegem că, dacă am vrut să fim parte a Uniunii Europene, este pentru că am vrut ca societatea românească să evolueze într-o anumită direcţie. Atunci când considerăm că Uniunea Europeană are nişte reguli care nu corespund cu credinţele noastre, cu obiectivele noastre, este important nu să stăm doar în faţa unui microfon în presă în România şi să criticăm Uniunea Europeană, ci să ne folosim toate instrumentele pe care le avem la dispoziţie cu demnitate, cu fermitate, cu claritate, căutându-ne aliaţi în interiorul Uniunii Europene şi să explicam lucrurile respective’, a adăugat Cioloş.

Premierul a criticat ideea vehiculată în spaţiul public potrivit căreia în perioada cât a fost comisar european pentru Agricultură nu ar fi lucrat pentru România şi a evidenţiat că aplicarea Politicii Agricole Comune a însemnat mai puţini bani pentru ţările occidentale şi mai mulţi pentru state din est.

‘Altfel spus, bugetul alocat li se reduce de la un an la altul şi, pe de altă parte, România şi alte ţări din Europa de Est câştigă bani, deci alocarea bugetară creşte. Sigur că există această diferenţă de subvenţii încă, dar ceea ce am putut să fac este să încep să schimb tendinţa. Aceste lucruri, din păcate, nu se spun. Sigur, eu nu vreau ca cineva să mă laude sau să spună că am făcut minuni acolo. N-am făcut minuni. Am făcut ceea ce mi-a permis postul de comisar. Am ţinut cont de locul de unde vin, am ştiut ce nevoi sunt aici şi atât cât mi-a stat în putere am făcut aceste schimbări, pe care mi le asum, dar, sigur, mă doare şi pe mine sufletul când văd nu atât că unii oameni mint, ci că oameni oneşti, oameni cinstiţi îi cred fără să verifice, pentru că atât ar fi suficient, să verifice oamenii, să caute pe internet şi să vadă ce s-a întâmplat de fapt’, a arătat Cioloş.

Te-ar mai putea interesa și
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat luni la 5,81% pe an, de la 5,75% pe an în şedinţa precedentă,......
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...