Germania începe repatrierea în ţările de origine a solicitanţilor de azil respinşi

Autorităţile germane vor demara în această săptămână repatrierea în ţările de origine, în vestul Balcanilor, a solicitanţilor de azil respinşi, a informat marţi o sursă guvernamentală, potrivit agenţiei Reuters, citată de Agerpres.
Economica.net - mar, 24 nov. 2015, 21:38
Germania începe repatrierea în ţările de origine a solicitanţilor de azil respinşi

Cancelarul Angela Merkel face obiectul unor presiuni tot mai intense din partea aripii de dreapta a partidului său, CDU, care îi reproşează că a permis ca sute de mii de imigranţi şi refugiaţi să pătrundă în Germania.

Pentru a încerca să dezamorseze criza, guvernul federal a repetat că doreşte să accelereze în acelaşi timp examinarea cererilor de azil şi repatrierile.

În acest cadru, Berlinul a încheiat un acord cu Albania, Kosovo şi Muntenegru, care au acceptat revenirea solicitanţilor ale căror acte de identitate au expirat ori au fost distruse. Muţi dintre aceştia şi-au aruncat actele de identitate imediat ce au intrat în Germania, ceea ce explică faptul că numai 30% dintre solicitanţii respinşi vor fi repatriaţi.

Te-ar mai putea interesa și
Dezvoltatorul Redport, care construiește ansambluri rezidențiale împreună cu Dan Șucu, anunță intenția de listare pe Bursa de la București
Dezvoltatorul Redport, care construiește ansambluri rezidențiale împreună cu Dan Șucu, anunță intenția de listare ...
Redport, unul dintre principalii dezvoltatori imobiliari din București, anunță intenția de listare pe Bursa de la București în 2027. Anunțul vine după ce compania a înregistrat vânzări......
Centrala de la Midia a Rompetrol ar urma să fie finalizată la începutul primăverii
Centrala de la Midia a Rompetrol ar urma să fie finalizată la începutul primăverii
Centrala electrică de cogenerare de la Midia, cu o capacitate de 80 MW ar urma să fie terminată în sfârșit în primul ...
Otokar a semnat cu Romtehnica SA un contract pentru 1.059 de mașini blindate Cobra II
Otokar a semnat cu Romtehnica SA un contract pentru 1.059 de mașini blindate Cobra II
Producătorul global de sisteme terestre Otokar şi C.N. Romtehnica S.A. au semnat miercuri un contract multianual în valoare ...
Trendyol, marketplace-ul deținut parțial de gigantul chinez Alibaba, deschide un depozit de 50.000 de mp în Ilfov. Angajează 250 de persoane
Trendyol, marketplace-ul deținut parțial de gigantul chinez Alibaba, deschide un depozit de 50.000 de mp în Ilfov. Angajează ...
Trendyol, unul dintre cele mai importante marketplace-uri internaționale de e-commerce, în al cărui acționariat este ...