Volkswagen menţine nivelul provizioanelor la 6,7 miliarde de euro

Volkswagen nu va reduce provizioanele în valoare de 6,7 miliarde de euro (7,1 miliarde de dolari) pentru a acoperi costurile legate de scandalul emisiilor poluante deoarece reparaţiile tehnice pentru vehiculele afectate s-au dovedit a fi mai puţin complexe, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 25 nov. 2015, 13:12
Volkswagen menţine nivelul provizioanelor la 6,7 miliarde de euro

Atât timp cât VW nu ştie exact la cât se vor ridica costurile pentru manipularea emisiilor, nu există motive să modificăm provizioanele planificate, a declarat un purtător de cuvânt al grupului german.

VW a prezentat Autorităţii Federale din domeniul Transporturilor din Germania (KBA) modul cum vor fi realizate reparaţiile tehnice pentru motoarele de 1,6 şi doi litri, care reprezintă 8,2 milioane din cele 8,5 milioane de vehicule afectate în Europa.

Măsurile necesare pentru repararea vehiculelor sunt gestionabile din punct de vedere tehnic şi financiar, a afirmat directorul general al grupului german, Matthias Mueller.

Luna trecută, cel mai mare producător auto european a anunţat că va constitui provizioane de 6,7 miliarde de euro pentru a acoperi costurile legate de scandalul poluării. Dar numai în SUA amenzile totale ar putea ajunge la 18 miliarde de dolari (16 miliarde de euro) sau 30.000 de dolari per vehicul. Reparaţiile vor fi efectuate de VW, ceea ce va majora costurile companiei. Sunt vizate modelele produse în ultimii şapte ani, inclusiv Jetta, Beetle, Golf, Passat şi Audi A3.

VW ar putea primi amenzi şi în Germania, Coreea de Sud şi în alte state, după finalizarea investigaţiilor autorităţilor de reglementare.

Recent, publicaţia niponă ‘Nikkei’ estima că Volkswagen ar putea cheltui până la 65 miliarde de euro (73,1 miliarde de dolari) pentru rezolvarea problemelor apărute în urma vânzării vehiculelor echipate cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel, sumă de zece ori mai mare decât nivelul provizioanelor anunţate până acum de compania germană, în urma reacţiilor autorităţilor şi consumatorilor din întreaga lume.

Presa din Europa previzionează costuri asociate între 30 şi 65 miliarde de euro.

Volkswagen face obiectul unor investigaţii în mai multe ţări după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Rechemarea tuturor celor 11 milioane de vehicule va fi printre cele mai mari din istorie, similară cu cea efectuată de Toyota în perioada 2009-2010, când a rechemat peste zece milioane de vehicule din cauza unor probleme la acceleraţie.

Portofoliul Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...