Legea privind Strategia de dezvoltare teritorială a României, în consultare publică

Proiectul legii pentru aprobarea Strategiei de Dezvoltare Teritorială a României se află în consultare publică până pe 7 decembrie, a anunţat, miercuri, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin intermediul unui comunicat de presă, potrivit Agerpres.
Economica.net - mie, 25 nov. 2015, 14:23
Legea privind Strategia de dezvoltare teritorială a României, în consultare publică

‘Ministerul Dezvoltării gestionează programe cu impact naţional semnificativ şi extrem de concret: rezultatele proiectelor implementate sunt spaţii sau echipamente moderne cu care oamenii lucrează, spaţii pe care le parcurgem în drumul către şcoală sau serviciu, spaţii de recreere sau pentru sport, spaţii pe care le folosim zilnic. Ce se întâmplă zi de zi la minister duce, într-un limbaj mai tehnic, la echiparea întregului teritoriu al României, dar şi la dezvoltare socială şi economică. Suntem ca un administrator naţional, dacă vreţi, iar munca noastră devine mai eficientă dacă o fundamentăm pe strategii şi dacă are la bază o planificare coerentă. De aceea, vă invităm să fiţi activi în procesul de consultare publică a legii pentru Strategiei de dezvoltare teritorială a României şi mulţumim fiecărui participant pentru contribuţie’, a declarat viceprim-ministrul Vasile Dîncu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Strategia de dezvoltare teritorială a României (SDTR) propune ca, până în 2035, România să devină ‘o ţară cu un teritoriu funcţional, administrat eficient, care asigură condiţii atractive de viaţă şi locuire pentru cetăţenii săi, cu un rol important în dezvoltarea zonei de sud-est a Europei’.

Documentul a rezultat în urma unui amplu demers instituţional şi de cercetare, derulat de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în perioada 2012 – 2015. Observaţiile şi propunerile privind proiectul pot fi transmise pe adresa Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Str. Apolodor, nr. 17, sector 5, Bucureşti – Direcţia Generală Juridică şi Relaţia cu Parlamentul, la adresa de e-mail [email protected] sau la numărul de fax 0372.114.569.

SDTR este un document programatic pe termen lung prin care sunt stabilite obiective de dezvoltare, măsuri, acţiuni şi proiecte concrete la nivel teritorial. Strategia urmăreşte inclusiv asigurarea priorităţilor de dezvoltare teritorială pentru perioada 2014 – 2020, stabilite prin Acordul de Parteneriat cu Uniunea Europeană: îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru comunităţile locale şi regionale, pentru ca regiunile României să devină mai atractive pentru locuit, pentru petrecerea timpului liber, pentru investiţii şi muncă, promovarea parteneriatelor rural-urbane, consolidarea reţelei urbane prin dezvoltare policentrică şi specializare teritorială, creşterea accesibilităţii şi conectivităţii, acces echitabil la servicii de interes general.

‘La nivel naţional, este nevoie ca fiecare teritoriu şi comunitate să fie susţinute astfel încât să se dezvolte în mod durabil, asigurând un echilibru între obiectivele de coeziune şi de competitivitate. Astfel, prin investiţiile publice este necesar să fie asigurate premisele acestei dezvoltări şi să fie create noi oportunităţi, în condiţiile păstrării valorilor tradiţionale’, se menţionează în comunicat.

SDTR este un rezultat al proiectului ‘Dezvoltarea de instrumente şi modele de planificare strategică teritorială pentru sprijinirea viitoarei perioade de programare post 2013’, al cărui scop a fost acela de a îmbunătăţi procesul de planificare teritorială la nivel naţional, prin realizarea de studii sectoriale, dezvoltarea cadrului de planificare, stabilirea unor mecanisme noi de planificare, monitorizare şi implementare. Proiectul, cu un buget de 3.140.847 lei, a fost cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Asistenţă Tehnică 2007 – 2013.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...