Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, Marian Popescu, a declarat, pentru AGERPRES, că se circulă în coloană pe DN 1, pe raza staţiunilor montane, începând de la Comarnic, aglomeraţie fiind atât pe sensul de coborâre, cât şi pe cel de urcare.
În aceste condiţii, şoferii sunt sfătuiţi să meargă pe ruta alternativă, respectiv pe DN 1A, iar de la Braşov spre Valea Prahovei a fost instituit un dispozitiv rutier care va devia selectiv traficul spre staţiunile montane din această zonă, a precizat sursa citată.
Mii de turişti au urcat, în ultimele zile, la munte pentru a petrece aici minivacanţa de 1 Decembrie.
De asemenea, potrivit Centrului Infotrafic al IGPR, la această oră pe DN73, în zona Bran – Moieciu, autovehiculele rulează cu viteză redusă. Totodată, pe DN1A Săcele -Cheia – Ploieşti încă nu au apărut probleme semnificative de trafic, însă este de aşteptat să se formeze coloane de maşini în orele următoare în zona Măneciu, din cauza unor semafoare amplasate în preajma unor lucrări, drumul fiind afectat de alunecări de teren.
Pe DN67C Novaci – Rânca, între kilometrii 27 şi 34 există zăpadă bătătorită (1-2 cm), în amestec cu material antiderapant, iar în zona platoului vântul bate cu putere. Întrucât drumul are declivitate mare, la coborâre este necesară folosirea frânei de motor. Un echipaj de poliţie, prezent pe raza localităţii Novaci, verifică dacă autovehiculele sunt echipate corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă.
Având în vedere că Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare referitoare la precipitaţii mixte, polei şi intensificări ale vântului, valabilă începând de luni, de la ora 16,00, până marţi, la ora 22,00, Centrul Infotrafic le recomandă conducătorilor auto să ruleze cu viteză adaptată în funcţie de starea carosabilului, să mărească distanţa în mers şi să nu bruscheze comenzile.
De asemenea, este important să se ţină seama de faptul că vântul puternic poate modifica ţinuta de drum a autovehiculelor.