Cioloş: Cred că ar trebui să tragem Ministerul de Finanţe înspre performanţa ANAF-ului şi nu invers

Premierul Dacian Cioloş a declarat, marţi, că este nevoie de o colaborare mai strânsă între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) şi Ministerul de Finanţe, afirmând că trebuie 'să tragem Ministerul de Finanţe înspre performanţa ANAF-ului şi nu invers', transmite Agerpres.
Economica.net - mar, 01 dec. 2015, 14:13
Cioloş: Cred că ar trebui să tragem Ministerul de Finanţe înspre performanţa ANAF-ului şi nu invers

‘Chiar dacă ea e acum în subordinea primului ministru, din câte ştiu, eu am simţit deja nevoia să existe o colaborare mai strânsă şi comunicare mai strânsă între ANAF şi Ministerul de Finanţe. Sigur, e important ca ANAF să aibă autonomia de care are nevoie pentru a putea lucra eficient, dar nu se poate rupe sau izola de Ministerul de Finanţe, pentru că există o legătură strânsă. (…) E important să aibă gradul de autonomie care să îi permită să lucreze în mod eficient, să nu lucreze sub presiunea unora sau altora, dar din anumite puncte de vedere e nevoie de o conlucrare mai strânsă şi cred că ar trebui să facem invers, să tragem Ministerul de Finanţe înspre performanţa ANAF-ului şi nu invers’, a precizat Cioloş, într-o emisiune la Europa FM.

În ceea ce priveşte recuperarea creanţelor judiciare provenite în urma unor sentinţe definitive, Cioloş a afirmat că este nevoie de voinţă, punctând totodată că una dintre priorităţile cabinetului său este o reformă în administraţie.

‘Îmi dau seama, cu experienţa pe care o am în administraţie şi inclusiv cu aceste câteva săptămâni, că atunci când vrei sa faci un lucru şi îl preiei dintr-un punct şi vrei să îl duci mai încolo, dacă îl urmăreşti se găsesc totdeauna instrumente pentru a putea face ca lucrurile să evolueze. Altfel, poţi să pierzi subiectele, dosarele, prin tot felul de alte subiecte de actualitate. (…) E o birocraţie excesivă, superficială şi ineficientă. Nu vreau să spun prin asta că toată administraţia e la fel. (…) Tocmai de asta spuneam că una dintre priorităţile noastre este să mergem pe o reformă a administraţiei, ştiu că nu o să putem face, probabil că nu o să fie suficient un an de zile pentru a schimba totul, dar dacă cei care lucrează în administraţie, cei oneşti, au încredere că munca lor poate sa fie folosită în mod competent de către stat şi nu de către alte interese, eu cred că putem începe acest proces’, a mai spus premierul.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...