Engie obţine extinderea duratei de viaţă a două centrale nucleare din Belgia, cu zece ani

Grupul francez de utilităţi Engie a semnat un acord cu Executivul belgian privind extinderea duratei de viaţă a două centrale nucleare, cu zece ani, transmite Bloomberg.
Economica.net - mie, 02 dec. 2015, 08:53
Engie obţine extinderea duratei de viaţă a două centrale nucleare din Belgia, cu zece ani

Compania franceză va investi 700 milioane de euro (742 milioane de dolari) în cele două unităţi şi va plăti taxe anuale de 20 milioane de euro fondului care asigură tranziţia energetică a Belgiei, ca parte a acordului de extindere a duratei de viaţă a centralelor nucleare Doel 1 şi Doel 2 până în 2025, a anunţat marţi Engie.

Compania a acceptat şi efectuarea unor plăţi de 200 milioane de euro în 2015, de 130 milioane de euro în 2016 şi o contribuţie variabilă, de cel puţin 150 milioane de euro, din 2017 până în 2019, pentru facilităţile Doel 3, Doel 4, Tihange 2 şi Tihange 3, .

În aprilie 2015, şeful GDF Suez, Gerard Mestrallet, a anunţat schimbarea numelui companiei franceze în Engie, pentru a reflecta implicarea în reducerea emisiilor de CO2.

Anul trecut, compania a stabilit un obiectiv de reducere a emisiilor de CO2 cu 10% până în 2020, majorarea capacităţilor sale de energie regenerabilă cu 50% în perioada 2009 – 2015 şi creşterea eficienţei energetice cu 40% până în 2018.

Compania este prezentă în România în trei sectoare de activitate: gaze naturale, electricitate şi servicii energetice şi de mediu. GDF Suez Energy România dispune de un portofoliu de circa 1,4 milioane clienţi, gestionează o reţea de distribuţie de 17.000 de kilometri şi are aproximativ 4.000 de salariaţi.

Te-ar mai putea interesa și
Conflict diplomatic între Polonia şi Ungaria, la inaugurarea oficială a preşedinţiei poloneze a UE
Conflict diplomatic între Polonia şi Ungaria, la inaugurarea oficială a preşedinţiei poloneze a UE
Autorităţile poloneze au refuzat să-l invite pe ambasadorul Ungariei la gala de inaugurare oficială a preşedinţiei poloneze a Consiliului Uniunii Europene, după decizia Budapestei de a acorda......
UE ar trebui să plafoneze preţul gazelor la 60 de euro pentru un MWh – Ministrul Energiei din Italia
UE ar trebui să plafoneze preţul gazelor la 60 de euro pentru un MWh – Ministrul Energiei din Italia
Uniunea Europeană ar trebui să prelungească măsură de urgenţă vizând plafonarea preţului gazelor naturale şi să ...
Rezervele valutare ale BNR au crescut cu 3,96%, până la 62,135 miliarde euro, în 2024
Rezervele valutare ale BNR au crescut cu 3,96%, până la 62,135 miliarde euro, în 2024
Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României totalizau 62,135 miliarde de euro la finele lunii decembrie 2024, în ...
Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de 5,77 miliarde de lei de la bănci, în ianuarie 2025
Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de 5,77 miliarde de lei de la bănci, în ianuarie 2025
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna ianuarie 2025, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,2 ...