Peste 6.000 de angajaţi Romgaz, în grevă japoneză

Peste 6.000 de angajaţi ai SNGN Romgaz sunt, miercuri, în greva japoneză şi poartă banderole albe la mâini, nemulţumiţi că angajatorul a încălcat înţelegerile privind drepturile salariale, a declarat, pentru MEDIAFAX, vicepreşedintele Federaţiei Gaz România, Ioan Stoicovici.
Economica.net - mie, 02 dec. 2015, 14:03
Peste 6.000 de angajaţi Romgaz, în grevă japoneză

Angajaţii Romgaz afiliaţi la Federaţia Sindicatelor Gaz România protestează miercuri timp de opt ore, fără întrerupere activităţii, ei fiind în grevă japoneză până la ora 15.00.

Vicepreşedintele executiv al Federaţiei Sindicatelor Gaz România şi preşedintele Sindicatului Liber Romgaz, Ioan Stoicovici, a declarat că acţiunea de protest a fost organizată din cauză că angajatorul nu a respectat drepturile salariale ale angajaţilor.

„Motivul care stă la baza declanşării acestei acţiuni sindicale este nerespectarea de către angajator a înţelegerilor privind drepturile salariale ale angajaţilor, printre care: încălcarea înţelegerii avute de către angajator privind acordarea de clase de salarizare, lipsa primirii unui răspuns din partea angajatorului la adresele referitoare la acordarea de clase de salarizare în sumă egală cu procentul indexat, aşa cum s-a agreat, măsura ce ar fi trebuit implementată începând încă din data de 1 august 2015 şi sesizările privind nemulţumirile membrilor de sindicat, din cadrul SPEE Iernut, referitoare la condiţiile de muncă şi salarizare”, susţin sindicaliştii. Citeşte mai departe pe MEDIAFAX

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...