Case şi terenuri ale statului de 36 de miliarde de lei nu se găsesc în acte ori au preţuri de zero sau un leu

Mii de case şi terenuri au fost trecute în evidenţa statului cu valori de zero sau un leu, iar altele nici nu există în documente, arată un raport al Curţii de Conturi care a fost în control la Ministerul Finanţelor. Instituţia cu atribuţii de control estimează că valoarea totală a bunurilor din patrimoniul public al statului care nu se regăsesc în inventarul centralizat al patrimoniul public al statului se cifrează la 36,6 miliarde de lei.
Economica.net - vin, 04 dec. 2015, 09:03
Case şi terenuri ale statului de 36 de miliarde de lei nu se găsesc în acte ori au preţuri de zero sau un leu

Averea statului arată cu totul altfel în hârtiile Ministerul de Finanţe decât în realitate. Practic, în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului ar trebui să se regăsească valoarea tuturor clădirilor şi terenurilor raportate în situaţiile financiare ale ordonatorilor principali de credite, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

În urma unui control efectuat anul trecut de Curtea de Conturi la Ministerul Finanţelor a reieşit faptul că  valoarea totală a bunurilor din patrimoniul public al statului care nu se regăsesc în inventarul centralizat se cifrează la peste 36,6 miliarde de lei. Suma se compune din 31,1 milioane de lei – buget de stat, 5 milioane de lei – buget local, 438,7 milioane de lei – buget asigurări, 2,4 milioane de lei buget – instituţii autonome. Practic, „3.548 de bunuri (clădiri și terenuri) din patrimoniul public al statului nu sunt înregistrate în evidența contabilă, iar 1.711 bunuri (clădiri și terenuri) din patrimoniul public al statului sunt înregistrate simbolic, cu valoarea de 1 leu” se arată în raport.

„Un număr de 30 de ordonatori principali de credite (dintr-un număr total de 53), care au în administrare 5.259 de poziții în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu valoarea de 0 lei și 1 leu (3.548 de poziții cu valoarea de 0 lei și 1.711 poziții cu valoarea de 1 leu)”, se specifică în raport.

Din verificarea efectuată la nivelul Ministerului Finanțelor Publice a rezultat că, „valoarea patrimoniului public înregistrată în evidenţa contabilă şi raportată în situaţiile financiare, instituţii publice, la data de 31.12.2014 este de 202.430.560.354 lei (196.916.012.012 lei – buget de stat, 5.046.827.611 lei – buget local, 465.371.329 lei – buget asigurări, 2.349.402 lei – buget instituţii autonome). În acelaşi timp, valoarea patrimoniului public din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, prezentat de către MFP/DGLRDAS este de 165.808.029.775 lei (165.786.676.366 lei – instituţii publice și alte autorități, 21.353.409 lei – autorităţi publice locale)”, se mai precizează în acelaşi raport.

Potrivit auditului Curţii de Conturi, „printre cauzele care au condus la încălcarea legii sunt neinițierea/neadoptarea actelor normative care să stea la baza modificărilor intervenite în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului de către ministere sau de către alte organe de specialitate ale autorităţilor publice centrale şi locale, precum şi de autorităţi administrative autonome; neefectuarea reevaluării bunurilor din domeniul public al statului, dar si neoperarea modificărilor în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului în termenul prevăzut de legislaţia în vigoare”.

Te-ar mai putea interesa și
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat destul de mult statul pentru finanțarea deficitului bugetar, lichiditatea......
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 ...
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute ...