Irimescu: România va returna CE cel puţin 800 de milioane euro din fondurile pe dezvoltare rurală

România va returna Comisiei Europene cel puţin 800 de milioane de euro din fondurile alocate pe dezvoltare rurală prin PNDR 2007-2013, a declarat, luni, Achim Irimescu, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, la o conferinţă de specialitate.
Economica.net - lun, 07 dec. 2015, 14:55
Irimescu: România va returna CE cel puţin 800 de milioane euro din fondurile pe dezvoltare rurală

‘Avem foarte multe fonduri alocate (PNDR 20014-2020 n.r.). Am avut şi pentru perioada anterioară, dar din păcate nu am reuşit să le utilizăm în integralitate. Cel puţin 800 de milioane (de euro n.r) vor fi returnaţi Comisiei Europene şi este dureros că se întâmplă aşa pentru că vă imaginaţi, cu 800 de milioane de euro se puteau face multe afaceri în mediul rural care să aducă o viaţă mai bună fermierilor şi mai ales celor care desfăşoară activitatea în afara agriculturii. Din păcate, în mediul rural principalul furnizor de locuri de muncă este totuşi agricultura’, a spus Achim Irimescu, la conferinţa ‘Dezvoltarea integrată a mediului rural în România’.

La mijlocul lunii noiembrie, fostul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, declara în conferinţa de bilanţ că fondurile europene atrase în trei ani şi şase luni, respectiv din mai 2012 şi până în noiembrie 2015 au depăşit opt miliarde de euro, atât ca plăţi directe, cât şi pe fonduri de investiţii.

‘Am preluat PNDR 2007-2013 cu un grad de absorbţie de 44,5% şi îl predăm cu un grad de 90,35%. În cifre absolute, a crescut absorbţia de la 3,6 miliarde de euro la 7,3 miliarde de euro. Sigur că mai sunt multe de făcut, sigur că mi-aş fi dorit să avem o absorbţie de 100%, dar au fost anumite probleme pe care le-am enunţat şi în trecut vizavi de capacitatea de cofinanţare a celor care au câştigat proiectele în 2010 şi 2011 şi, din păcate, nu au putut să le ducă la îndeplinire’, a adăugat Constantin.

Fondurile totale reziliate în perioada derulării PNDR 2007-2013 se ridicau la aproximativ 1,3 miliarde de euro, iar estimările în privinţa dezangajărilor totale, până la închiderea programului, erau potrivit estimărilor de cel mult un miliard de euro.

De la demararea PNDR în anul 2008, AFIR a primit şi verificat peste 150.000 cereri de finanţare, în valoare de peste 18,5 miliarde de euro, dintr-un total disponibil din fonduri europene de 5,9 miliarde de euro, numai pentru finanţarea proiectelor de investiţii.

PNDR 2007 – 2013 este instrumentul prin care se acordă fonduri europene nerambursabile pentru investiţiile private şi publice care vor asigura dezvoltarea satelor din România. Alocarea totală prin PNDR este de 9,67 miliarde de euro, pentru perioada 2007 – 2013, bani care trebuiau contractaţi până la finele lui 2013, dar care mai pot fi plătiţi până la sfârşitul lui 2015

Te-ar mai putea interesa și
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne aşteptăm la încă 100-300 MW până la finele anului, ceea ce înseamnă......
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României ...
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliţia Naţională braziliană l-a pus oficial sub acuzare joi pe fostul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro pentru plănuirea ...
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul ...