Joe Biden: Rusia trebuie să respecte acordurile de pace şi să restituie Ucrainei peninsula Crimeea

Vicepreşedintele american Joe Biden, aflat în vizită în Ucraina, a cerut luni Moscovei să respecte acordurile de pace pentru estul separatist prorus al Ucrainei şi să restituie Kievului peninsula Crimeea, anexată de Rusia în 2014, relatează AFP.
Economica.net - lun, 07 dec. 2015, 17:06
Joe Biden: Rusia trebuie să respecte acordurile de pace şi să restituie Ucrainei peninsula Crimeea

Acordurile de pace de la Minsk, semnate în februarie cu medierea Germaniei şi a Franţei, ‘nu vor avea şansă de reuşită dacă Rusia nu-şi îndeplineşte angajamentele’, a declarat Joe Biden în cadrul unei conferinţe de presă comune cu preşedintele ucrainean Petro Poroşenko.

‘Moscova trebuie să pună capăt ocupaţiei teritoriului suveran al Ucrainei. Crimeea este încă un teritoriu suveran al Ucrainei’, a subliniat el.

‘Invazia Crimeii de către Rusia nu va fi niciodată acceptată de Statele Unite, nici de comunitatea internaţională’, a mai spus vicepreşedintele american.

Acordurile de la Minsk prevăd preluarea controlului de către Ucraina a graniţei sale cu Rusia, din care 20% (400 de km) se află în prezent în mâinile separatiştilor proruşi, precum şi retragerea militarilor şi a mercenarilor străini.

Kievul şi statele occidentale acuza Rusia că sprijină militar rebelii din estul Ucrainei şi că a desfăşurat trupe în aceste zone. Moscova respinge însă orice implicare militară în conflictul care a făcut peste 8.000 de morţi din aprilie 2014 şi nu admite decât prezenţa ‘voluntarilor’ plecaţi să lupte alături de insurgenţi.

Conflictul a izbucnit la o lună după anexarea peninsulei Crimeea de către Kremlin, precedată de trei săptămâni de ocupaţie de către trupele ruse şi de un referendum controversat care nu a fost recunoscut de comunitatea internaţională.

Te-ar mai putea interesa și
AROBS a încheiat două contracte de Market Maker cu Raiffeisen și InterCapital Securities
AROBS a încheiat două contracte de Market Maker cu Raiffeisen și InterCapital Securities
Conducerea AROBS Transilvania Software S.A. a informat astăzi investitorii de la Bursa de Valori București că a semnat două contracte de servicii de Market Maker cu Raiffeisen Bank Internațional......
Ministrul Finanțelor Tanczos Barna: În momentul de față nu iau în calcul nicio majorare de impozite și taxe
Ministrul Finanțelor Tanczos Barna: În momentul de față nu iau în calcul nicio majorare de impozite și taxe
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a declarat vineri că nu vrea să crească taxele și impozitele în acest an, în ...
Un nou sistem de rachete Patriot pentru România. Pentagonul a acordat contractul de înlocuire a sistemului donat Ucrainei. Termenul contractului este 2029
Un nou sistem de rachete Patriot pentru România. Pentagonul a acordat contractul de înlocuire a sistemului donat Ucrainei. ...
Departamentul Apărării din Statele Unite a alocat un contract de 946 de milioane de dolari companiei de armament Raytheon ...
Târgul de Crăciun de la Sibiu a atras în această ediție aproximativ 500.000 de vizitatori, în special turiști români – organizator
Târgul de Crăciun de la Sibiu a atras în această ediție aproximativ 500.000 de vizitatori, în special turiști români ...
Ediţia din această iarnă a Târgului de Crăciun de la Sibiu a depăşit estimările organizatorilor mulţumită vizitatorilor ...