‘Durata exercitării funcţiilor de demnitate publică alese şi numite şi cele asimilate funcţiilor de demnitate publică constituie vechime în muncă şi în specialitate şi se ia în calcul la promovare şi la acordarea tuturor drepturilor băneşti rezultate din aceasta, inclusiv la calcularea şi la recalcularea pensiei’, se arată într-un amendament al comisiilor raportoare din Senat şi aprobat de plen.
Comisia pentru învăţământ şi cea pentru muncă din Senat au motivat acest amendament precizând că au avut în vedere ‘echivalarea ca vechime în specialitate şi în muncă pentru toate persoanele care deţin funcţii de demnitate publică numite şi alese’.
În expunerea de motive a propunerii legislative, iniţiatorii, mai mulţi senatori PSD, au propus ca durata mandatului să constituie vechime în muncă şi în specialitate, în funcţie de atribuţiile îndeplinite în perioada exercitării mandatelor sau funcţiilor, atât pentru funcţiile de demnitate publică alese, reglementate de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, cât şi pentru funcţiile de demnitate publică asimilate miniştrilor şi miniştrilor secretari de stat, precum: preşedintele Curţii Constituţionale, preşedintele Curţii de Conturi, preşedintele Consiliului Concurenţei, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente şi Avocatul Poporului.
Legea are un caracter ordinar şi a fost adoptată de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 92 de voturi ‘pentru’ şi patru abţineri.