Impozitele pe locuinţele persoanelor fizice vor creşte, în 2016, cu până la circa 30% – ANEVAR

Impozitele pe locuinţele persoanelor fizice se vor majora, în 2016, cu până la 30%, conform prevederilor noului Cod fiscal, iar calculul va fi realizat ca şi până acum de autorităţile locale, a declarat marţi Adrian Vascu, preşedinte Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România (ANEVAR), într-o conferinţă de specialitate.
Economica.net - mar, 08 dec. 2015, 12:52
Impozitele pe locuinţele persoanelor fizice vor creşte, în 2016, cu până la circa 30% - ANEVAR

‘În noul Cod fiscal sunt atât modificări ale cotelor de impozitare, cât şi ale modului de stabilire a valorilor impozabile. În cazul sediilor de firme din apartamente, contribuabilul este cel care va încadra clădirea în categoria rezidenţială, nerezidenţială sau mixtă. Contractul de închiriere sau cel de comodat va reprezenta elementul principal care va sta la baza deciziei de încadrare într-una dintre cele trei categorii. Doar în situaţia în care apartamentul va fi clasificat ca nerezidenţial vor creşte impozitele faţă de anul anterior (poate fi şi mai mult de 10 ori). Foarte probabil, această cheltuială suplimentară va fi recuperată din chirie’, a precizat Adrian Vascu.

Pentru clădirile nerezidenţiale gen birouri, spaţii comerciale, hoteluri, benzinării care aparţin persoanelor fizice impozitul va creşte faţă de anul anterior.

‘La persoanele fizice, după părerea mea, în momentul în care o singură cameră din apartament este folosită de un PFA sau o microîntreprindere, este vorba despre o clădire rezidenţială şi se impozitează după regula de rezidenţial la persoană fizică. Dacă este folosită camera declarată cu activitate, prima întrebare este dacă poate fi delimitată distinct suprafaţa. Se ştie, camera mică are 12 mp. Evaluatorul poate să evalueze o cameră dintr-un apartament prin cost? Nu poate, pentru că pentru a-şi putea desfăşura activitatea acolo are nevoie şi de o cotă de utilităţi. Această situaţie se încadrează în categoria în care suprafeţele nu sunt indentificabile distinct. Se mută la articolul din cod care face referire la cine plăteşte utilităţile’, a declarat Adrian Vascu.

Valorile impozabile ale clădirilor nerezidenţiale aparţinând persoanelor fizice precum şi valorile impozabile ale clădirilor, atât rezidenţiale cât şi nerezidenţiale, aparţinând persoanelor juridice, vor fi puse la dispoziţia autorităţilor locale de către contribuabili.

‘Fiecare administraţie locală va primi câte un raport de evaluare pentru toate clădirile deţinute de către contribuabil în raza administrativ teritorială a autorităţii locale respective. Scăderea valorilor impozabile nu înseamnă neapărat că rezultatul evaluării este greşit’, mai spune preşedintele ANEVAR.

Autorităţile locale pot verifica rapoartele de evaluare numai prin intermediul unui evaluator autorizat care deţine specializarea ‘Verificarea evaluărilor’ (VE-EPI) care este sau angajat sau colaborator al autorităţii locale respective.

Te-ar mai putea interesa și
Depozitele de gaze ale Europei se golesc cu cea mai mare viteză din ultimii 7 ani
Depozitele de gaze ale Europei se golesc cu cea mai mare viteză din ultimii 7 ani
Europa scoate gaze din rezervele sale cu cea mai mare viteză din ultimii şapte ani, pe măsură ce vremea friguroasă creşte necesarul de încălzire, iar temperaturile sunt aşteptate să scadă......
Peste 412.000 de beneficiari de pensii și indemnizații speciale
Peste 412.000 de beneficiari de pensii și indemnizații speciale
Un număr de 412.536 de persoane beneficiau, în luna decembrie 2024, de pensii şi indemnizaţii prevăzute de legi speciale, ...
Charlie Hebdo comemorează cu umor 10 ani de la atacul jihadist care a ucis 12 oameni
Charlie Hebdo comemorează cu umor 10 ani de la atacul jihadist care a ucis 12 oameni
„Cheful de râs nu va dispărea niciodată!", dă asigurări publicaţia satirică Charlie Hebdo, la 10 ani de la atacul ...
Vremea va fi caldă în București până pe 7 ianuarie. Meteorologii anunță 13 grade
Vremea va fi caldă în București până pe 7 ianuarie. Meteorologii anunță 13 grade
Vremea se va încălzi în Bucureşti, până miercuri dimineaţa, iar temperatura maximă va atinge 13 grade Celsius, arată ...