Conferinţa de la Riad, la care participă circa o sută de delegaţi politici şi militari ai opoziţiei siriene, are drept scop o unificare a poziţiilor în vederea unor eventuale negocieri cu regimul de la Damasc pentru a pune capăt conflictului declanşat în 2011, soldat cu peste 250.000 de morţi şi care a provocat exodul a milioane de persoane.
Participanţii s-au declarat ‘gata să intre în negocieri cu reprezentanţi ai regimului sirian pe baza declaraţiei de la Geneva (30 iunie de 2012) şi a rezoluţiilor internaţionale (…) într-un termen care urmează să fie convenit cu ONU’, potrivit comunicatului final publicat după două zile de discuţii.
Cu toate acestea, delegaţii au cerut ca ‘Bashar (al-Assad) şi clica lui să se retragă de la putere la începutul perioadei de tranziţie’ politică din Siria.
Conferinţa de la Riad vizează de asemenea stabilirea unei platforme comune în vederea negocierilor.
‘Am ajuns la un acord cu privire la o viziune unitară privind un proces de reglementare şi (formare a) unei instanţe supreme’ pentru a superviza delegaţia la negocierile cu regimul, a declarat Souheir al-Atassi, un lider al Coaliţiei Naţionale, principala componentă a opoziţiei siriene în exil.