ANSVSA va intensifica controalele la unităţile care depozitează sau prelucrează produse alimentare

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) va intensifica controalele la unităţile care recepţionează, depozitează, transportă, prelucrează şi comercializează produse alimentare de origine animală şi nonanimală în Capitală, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.
Economica.net - vin, 11 dec. 2015, 09:42
ANSVSA va intensifica controalele la unităţile care depozitează sau prelucrează produse alimentare

‘Având în vedere că în perioada premergătoare Sărbătorilor de iarnă se comercializează cantităţi apreciabile de produse alimentare, iar valorificarea acestora, în alte condiţii decât cele prevăzute de normele sanitare veterinare în vigoare, poate constitui un pericol pentru sănătatea publică, conducerea Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti a dispus intensificarea controalelor, pe teritoriul Municipiului Bucureşti, la unităţile care recepţionează, depozitează, transportă, prelucrează şi comercializează produse alimentare de origine animală şi nonanimală şi sancţionarea oricărei abateri de la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor’, informează ANSVSA.

O atenţie sporită va fi acordată conştientizării populaţiei asupra necesităţii efectuării examenului trichineloscopic în scopul prevenirii cazurilor de îmbolnăvire, scrie Agerpres.

‘Precizăm că în Municipiul Bucureşti se va asigura permanenţa pentru efectuarea examenului trichineloscopic de catre personalul sanitar veterinar oficial, în următoarele locaţii: DSVSA Bucureşti, str. Ilioara nr. 16Y sector 3 (perioada 10-31.12.2015, excepţie 25-27.12.2015), Piaţa Progresul, Şos. Giurgiului nr. 109, sector 4 (perioada 14-31.12.2015, excepţie 25-27.12.2015). În cadrul LSVSA (laboratoare autorizate n.r.) Bucureşti examenul pentru depistarea larvelor de Trichinella spp. se efectuează prin metoda digestiei artificiale, cost analiză: 57,04 (preţ cu TVA). Durata analizei: 3 ore/probă, durata emiterii buletinului de analiză: 24-48 ore, în funcţie de numărul de probe aflate în lucru. În locaţiile din Piaţa Progresul şi punctul deschis în cadrul DSVSA Bucureşti, tariful pentru determinarea Trichinella spp., prin trichineloscopie directă, este de 11,16 lei cu TVA’, se mai arată în comunicat

Programul de lucru al LSVSA Bucureşti este între orele 8,30 – 15,30 (de luni, până vineri), a punctului din Piaţa Progresul este luni – vineri, între orele 9,00 – 19,00, iar sâmbăta şi duminica, între orele 9,00 – 17,00, la punctul de lucru deschis în cadrul DSVSA Bucureşti programul de lucru este luni – vineri, între orele 9,00 – 19,00, iar sâmbăta şi duminica, între orele 9,00 – 18,00 – în data de 24 decembrie 2015 şi în data de 31 decembrie programul de lucru va fi între orele 9,00 – 18,00.

Examenul trichineloscopic se execută pe probe de carne, recoltate de la animalul sacrificat (pilierii diafragmatici, musculatura intercostală, musculatura de la baza limbii).

Te-ar mai putea interesa și
2024, record istoric pentru costrucția de autostrăzi în România. Câți kilometri sunt inaugurați
2024, record istoric pentru costrucția de autostrăzi în România. Câți kilometri sunt inaugurați
România va închide anul 2024 cu peste 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres, record istoric. Precedentul record a fost înregistrat în 2013, când au fost inaugurați aproape 118......
Trendyol, cea mai mare platformă turcească de comerț online, cu Alibaba printre acționari, a început integrarea brandurilor românești, cu Gerovital
Trendyol, cea mai mare platformă turcească de comerț online, cu Alibaba printre acționari, a început integrarea brandurilor ...
Trendyol, unul dintre cele mai importante marketplace-uri internaționale de e-commerce, cu origini turcești și Alibaba ...
Ford recheamă în service 770.000 de mașini diesel pentru a remedia problemele filtrului de particule. Ce modele sunt vizate
Ford recheamă în service 770.000 de mașini diesel pentru a remedia problemele filtrului de particule. Ce modele sunt vizate
Ford Motor, companie cu activități și în România prin partenerul Ford Otosan, este nevoit să cheme la atelierele service ...
Wizz Air revine pe aeroportul din Băneasa și mută zborurile de pe trei rute din ianuarie 2025
Wizz Air revine pe aeroportul din Băneasa și mută zborurile de pe trei rute din ianuarie 2025
Compania aeriană a anunțat că mută zborurile de pe trei din rute din România pe aeroportul din Băneasa. În vară, ...