Bugetul MADR ar putea fi majorat cu 500 mil. lei. Constantin i-a convins pe parlamentari să treacă amendamentul pe irigaţii

Bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pentru anul 2016 ar putea fi majorat cu peste 500 de milioane de lei, dacă amendamentul depus de către deputatul ALDE, Daniel Constantin, fost ministru al Agriculturii, pentru implementarea Strategiei sectorului de irigaţii, în conformitate cu Legea 269/2015, va trece şi de Plenul Parlamentului.
Economica.net - vin, 11 dec. 2015, 13:59
Bugetul MADR ar putea fi majorat cu 500 mil. lei. Constantin i-a convins pe parlamentari să treacă amendamentul pe irigaţii

‘Construcţia Legii bugetului de stat trebuie să plece de la legile în vigoare, iar legea 269/2015 spune foarte clar la un articol că în anul 2016 trebuie acordat un buget de 145 de milioane de euro, urmând ca în următorii patru ani bugetul să crească cu 17%. Din păcate, în bugetul pe 2016 aveţi prevăzută o sumă de numai 135 de milioane de lei, o sumă insuficientă care nu respectă Legea 269 pentru care ne-am luptat şi a fost votată în Plenul Parlamentului, cu doar un vot împotrivă. Sper ca şi Plenul Parlamentului să ţină cont pentru că este un demers care vine în sprijinul dvs . Este un lucru bun, nu numai pentru fermieri ci şi pentru bugetul de stat. În PNDR 2014 -2020 sunt 435 milioane de euro pentru reabilitarea infrastructurii secundare de irigaţii, iar, dacă nu vom reuşi să conectăm infrastructură secundară care se reabilitează prin aceste fonduri la una principală reabilitată, pierdem şi banii respectivi. Este un proiect important, fundamental aş spune, pentru dezvoltarea agriculturii româneşti şi pentru ca strategia de irigaţii să fie aprobată’, şi-a susţinut vineri amendamentul fostul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, la Comisiile reunite de specialitate din Parlament.

Acesta le-a transmis parlamentarilor că nu ar trebui să se bazeze că vor obţine la rectificare aceste sume pentru irigaţii pentru că ‘vor fi aşteptări care nu vor fi îndeplinite’. ‘Strategia Guvernului la rectificare este să avem Legea salarizării unice care necesită un efort bugetar substanţial şi, în al doilea rând, salariul minim, care ca fi introdus de la 1 iulie. Va fi foarte greu de crezut că vom avea bani la jumătatea anului’, a explicat Constantin.

În replică, actualul ministru al Agriculturii, Achim Irimescu, a afirmat că există credite de angajament suficiente, în aşa fel încât nu vor fi probleme pentru rectificarea bugetului, ‘însă trebuie să stabilim linii clare în acest sens, dar până la vară nu vor fi probleme’.

‘În opinia mea de-a lungul anilor s-au cheltuit destul de mulţi bani, dar fără să vedem ce s-a făcut bine şi ce nu s-a făcut bine în sector şi cred că o să aruncăm banii în continuare pe fereastră. De aceea îmi propun să vin săptămâna viitoare să vorbesc cu dvs (comisiile de specialitate din Parlament n.r.) să vedem încotro mergem…şi cum hotărâm aici, aşa să investim’, a subliniat Irimescu, care a adăugat că nu susţine amendamentul privind majorarea bugetului MADR pe 2016 cu 508 milioane de lei.

Chiar dacă s-a recurs de două ori la numărarea voturilor, amendamentul a fost avizat favorabil de deputaţii şi senatorii Comisiilor de specialitate reunite din Parlament.

Celelalte două amendamente depuse şi avizate favorabil de parlamentari au fost susţinute favorabil de actualul ministru al Agriculturii, primul vizând eliminarea articolul 29 din Legea Bugetului de stat pentru că bloca finanţarea cercetării din agricultură. Aceasta era condiţionată de acele HG de reorganizare a staţiunilor de cercetare, care nu s-au mai făcut.

Prin cel de-al treilea amendament depus la bugetul MADR pe 2016 s-a propus alocarea unui credit angajament în sumă de 8,1 milioane de lei, din care credit bugetar de 4 milioane de lei, pentru reabilitarea infrastructurii principale de irigaţii la SPA Lieşti, judeţul Galaţi, sumele încadrându-se în bugetul MADR cu această destinaţie.

Bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pentru anul 2016 a primit aviz favorabil în unanimitate din partea comisiilor de specialitate din Parlament, inclusiv cu cele trei amendamente depuse.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale are prevăzut un buget de 5,347 miliarde lei în 2016, în creştere cu 2,76% raportat la execuţia preliminată din 2015, de 5,203 miliarde lei, ceea ce reprezintă 1,81% din PIB.

Conform proiectului de buget, cheltuielile de personal, întreţinere şi funcţionare şi cele de capital se ridică la 1,591 miliarde de lei, ajutoarele de stat acordate producătorilor agricoli din fonduri naţionale la 1,942 miliarde de lei, alte cheltuieli (despăgubiri civile, cotizaţii internaţionale, împrumuturi) 13,02 milioane lei, iar cheltuielile destinate finanţării cheltuielilor neeligibile şi cofinanţării fondurilor externe nerambursabile la 1,8 miliarde de lei.

Bugetul de stat pentru 2016 este fundamentat pe venituri de 231,1 miliarde de lei, în creştere cu 1,6% faţă de 2015, reprezentând 31% din PIB, iar cheltuielile sunt estimate la 252 de miliarde de lei (33,8% din PIB). Deficitul bugetar (cash) pe anul 2016 este estimat la 2,8% din PIB, ceea ce corespunde unui deficit ESA de 2,95% din PIB şi unui deficit structural de 2,73% din PIB.

 

Te-ar mai putea interesa și
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Factorul declanşator care a pus capăt unei relaţii de peste 50 de ani între grupul rus Gazprom şi cel austriac OMV la începutul acestei luni a fost decizia grupului austriac de a pune sub......
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a declarat luni, la Beijing, că Uniunea Europeană şi China "sunt parteneri, nu adversari" ...
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Kremlinul a reacţionat luni în mod reţinut la victoria lui Călin Georgescu, în primul tur al alegerilor prezidenţiale ...
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
Scott Bessent, persoana desemnată de preşedintele Donald Trump pentru postul de secretar al Trezoreriei SUA, a declarat ...