Industria prelucrătoare a contribuit cel mai mult la creşterea cu 2,7% a producţiei industriale, în primele 10 luni

Producţia industrială a crescut, în primele 10 luni din 2015, cu 2,7% faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, ca urmare a activităţii în creştere consemnată în industria prelucrătoare şi a producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, arată datele Institutului Naţional de Statistică /INS/, date luni publicităţii.
Economica.net - lun, 14 dec. 2015, 09:04
Industria prelucrătoare a contribuit cel mai mult la creşterea cu 2,7% a producţiei industriale, în primele 10 luni

Conform statisticii, în perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2015, comparativ cu perioada similară din 2014, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, producţia industrială s-a majorat cu 3,2%, datorită rezultatelor din industria prelucrătoare (+3,5%) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+2,9%). Pe de altă parte, industria extractivă a înregistrat o scădere de 10,6%, scrie Agerpres.

În acelaşi timp, în primele 10 luni ale anului, producţia industrială (serie brută) a fost mai mare cu 2,7%, ca efect al creşterii industriei prelucrătoare (+3,2%) şi a producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+2,4%). Industria extractivă a înregistrat, în schimb, un recul de 11,1%.

La nivelul lunii octombrie 2015, producţia industrială (serie brută) a crescut faţă de luna precedentă cu 1,2%, susţinută de creşterea producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+8,1%) şi a industriei prelucrătoare (+0,7%). Industria extractivă a scăzut cu 3,3%.

De asemenea, producţia industrială, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a scăzut cu 0,1% faţă de luna septembrie 2015, ca urmare a diminuării activităţii tuturor sectoarelor industriale: industria extractivă (-3%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-0,8%) şi industria prelucrătoare (-0,3%).

Datele INS relevă, totodată, că faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială (serie brută) a rămas la acelaşi nivel. Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat şi industriei prelucrătoare au crescut cu 3,3%, respectiv cu 0,6%, în timp ce industria extractivă a scăzut cu 22,7%.

Producţia industrială, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut, în octombrie 2015 comparativ cu octombrie 2014, cu 2,8%, susţinută de creşterea producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+4,3%) şi industriei prelucrătoare (+2,7%).

La polul opus s-a situat industria extractivă, cu o scădere a activităţii de 19,8%.

Te-ar mai putea interesa și
Băncile mari din SUA ies din angajamentul “NetZero Banking Alliance”
Băncile mari din SUA ies din angajamentul “NetZero Banking Alliance”
Cinci dintre cele mai mari bănci din Wall Street s-au retras în ultimele săptămâni din NetZero Banking Alliance, o inițiativă a ONU, potrivit relatărilor din presă....
Echipa de rally-raid Dacia Sandriders, pe locurile 3, 6 și 16 după prologul Dakar 2025
Echipa de rally-raid Dacia Sandriders, pe locurile 3, 6 și 16 după prologul Dakar 2025
Prologul ediției din 2025 a raliului Dakar s-a încheiat astăzi după parcurgerea primilor kilometri din traseul total ...
Conflict diplomatic între Polonia şi Ungaria, la inaugurarea oficială a preşedinţiei poloneze a UE
Conflict diplomatic între Polonia şi Ungaria, la inaugurarea oficială a preşedinţiei poloneze a UE
Autorităţile poloneze au refuzat să-l invite pe ambasadorul Ungariei la gala de inaugurare oficială a preşedinţiei ...
UE ar trebui să plafoneze preţul gazelor la 60 de euro pentru un MWh – Ministrul Energiei din Italia
UE ar trebui să plafoneze preţul gazelor la 60 de euro pentru un MWh – Ministrul Energiei din Italia
Uniunea Europeană ar trebui să prelungească măsură de urgenţă vizând plafonarea preţului gazelor naturale şi să ...