Noi verificări pentru fermierii care primesc subvenţii. UE vrea controale preliminare pentru a evita sancţiunile

Comisia Europeană a modificat Regulamentul prin care instituţiile statelor membre îi controlează pe fermierii care depun cereri pentru subvenţii. Comisia încurajează statele membre să introducă controale preliminare astfel încât agricultorii să poată să-şi corecteze declaraţiile pentru a nu primi sancţiuni.
Economica.net - joi, 17 dec. 2015, 22:00
Noi verificări pentru fermierii care primesc subvenţii. UE vrea controale preliminare pentru a evita sancţiunile

Pentru a spori corectitudinea cererilor de ajutor sau de plată, Comisia Europeană a decis , prin schimbarea Regulamentului care vizează  sistemul integrat de administrare și control, măsurile de dezvoltare  rurală și ecocondiționalitatea (Reg nr. 1306/2013), să expliciteze posibilitatea pe care o au statele membre de a introduce un sistem de „controale preliminare” al fermierilor care solicită subvenţii. Această măsura le va oferi acestora posibilitatea de a modifice cererile de ajutor și de plată la timp, pentru a evita reduceri și sancțiuni administrative.

Comisia avertizează însă că „cu toate acestea, trebuie efectuate controale administrative complete înainte ca plata să fie efectuată”.

 „Dacă sistemul integrat prevede formularul prestabilit și documentele grafice corespunzătoare prin intermediul unei interfețe bazate pe GIS ( un instrument pus la dispozitia fermierilor şi de către APIA, prin care solicitanții plăților directe pe suprafaţă își pot identifica şi digitiza parcelele pe care le utilizează, prin intermediul aplicaţiei GIS n. red.), care permite prelucrarea datelor spațiale și alfanumerice privind suprafețele declarate (denumit în continuare «formular de cerere de ajutor cu informații geospațiale»), statele membre pot decide să introducă un sistem de controale încrucișate preliminare. Rezultatele trebuie notificate beneficiarului în termen de 26 de zile calendaristice de la data finală de depunere a cererii unice, a cererilor de ajutor sau a cererilor de plată”, se arată în noul regulament ( nr 2015/2333).

De asemenea, potrivit regulamentului, „statele membre pot autoriza beneficiarul să modifice, în cazuri justificate în mod corespunzător, conținutul cererii unice în ceea ce privește utilizarea parcelelor agricole, în scopul efectuării plății pentru practicile agricole benefice pentru climă și mediu, cu condiția ca beneficiarul să nu beneficieze astfel de un statut favorabil în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor care îi revin în materie de ecologizare bazate pe cererea inițială. Statele membre pot decide să stabilească o dată finală pentru notificarea autorității competente cu privire la astfel de modificări”.

În cazul în care beneficiarul a fost notificat cu privire la rezultatele controalelor preliminare menționate, acesta poate modifica cererea unică sau cererea de plată pentru a include toate corecturile în ceea ce privește parcelele individuale în conformitate cu rezultatele respectivelor controale încrucișate, în cazul în care a fost indicată o neconformitate.”

Modificările efectuate trebuie notificate autorității competente până la data de 31 mai a anului în cauză. Notificările respective se efectuează în scris sau prin intermediul formularului de cerere de ajutor cu informații geospațiale.

Te-ar mai putea interesa și
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, că PNL a pierdut politic, fiindcă a făcut o coaliţie cu PSD....
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță ...
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
OPPO a lansat la nivel global seria Find X8, Europa fiind regiunea care prezintă în exclusivitate modelul premium, Find ...