Şoferii români recunosc că circulă cu viteză mare doar pe drumuri libere, când se grăbesc sau când circulă pe autostradă, relevă studiul LeasePlan Mobility Monitor, remis miercuri AGERPRES. Studiul a luat pentru prima dată în considerare şi răspunsurile conducătorilor auto ale maşinilor gestionate în leasing operaţional din România.
La întrebarea din ce ţară provin cei mai slabi şoferi, participanţii români la sondajul LeasePlan Mobility Monitor au indicat, în ordine, Bulgaria (10%), Italia (6%) şi România (5%). La aceeaşi întrebare, conducătorii auto din Uniunea Europeană au indicat că cei mai slabi şoferi provin din Italia (13%), Franţa (6%) şi România (5%). Şoferii din România au indicat pe locurile 4 şi 5 în topul celor mai ‘răi’ şoferi pe conducătorii auto din Ungaria (4%) şi Grecia (3%). La nivel european pe locurile patru şi cinci s-au situat şoferii din Grecia şi Polonia, cu câte 4%.
Studiul arată că 75% dintre conducătorii români auto (cu autovehicul de serviciu) ar prefera ca maşina de serviciu să fie gestionată în leasing. Numai 5% din respondenţi ar prefera să vină la serviciu cu maşina proprie, iar 14% ar prefera să primească bani cu care să gestioneze problema transportului. Pe plan global, spaniolii preferă să gestioneze maşina în leasing în proporţie de 84%, iar grecii în proporţie de 78%. Cei mai reticenţi la această formă de asigurare a mobilităţii sunt turcii, cu un procent de 46%.