Volkswagen va opri anul viitor producţia modelului de lux Phaeton

Volkswagen va suspenda din martie 2016 producţia modelului de lux Phaeton - cel mai exclusivist din gama grupului german şi al cărui preţ se ridică la 89.650 de euro (98.100 de dolari), pe fondul reducerii costurilor în urma scandalului emisiilor, transmit Bloomberg şi Reuters.
Economica.net - joi, 17 dec. 2015, 07:00
Volkswagen va opri anul viitor producţia modelului de lux Phaeton

Modelul Phaeton este produs la Dresda (Saxonia) – cea mai mică fabrică a VW – şi a fost ‘proiectul de suflet’ al fostului preşedinte Ferdinand Piech.

Dezvoltarea proiectului a costat peste un miliard de euro (1,1 miliarde de dolari), iar anul trecut au fost produse doar 4.000 de unităţi. Modelul Phaeton trebuia să concureze cu Mercedes-Benz S-Class şi BMW 7-Series, dar nu a reuşit niciodată să îndeplinească ţintele de vânzări de când a fost lansat, în 2002.

‘Producţia din Dresda va fi suspendată în timpul fazei de restructurare’, a afirmat Jens Rothe, şeful Consiliului angajaţilor VW din landul Saxonia.

Uzina din Dresa va fi modernizată timp de un an şi aici va fi produs modelul electric Phaeton, probabil din 2019. Majoritatea angajaţilor din Dresda vor fi mutaţi la fabrica din Volkswagen din Zwickau, aflată la aproximativ 120 de km depărtare de Dresda. Joi, reprezentanţii sindicatelor VW au anunţat că firma germană va renunţa anul viitor la 600 de angajaţi cu contract temporar de muncă de la fabrica din Zwickau. Unitatea din Zwickau este a cincea mare fabrică a VW din Germania, unde cei 8.800 de angajaţi asamblează modelele Golf şi Passat.

Scandalul motoarelor trucate, cel mai grav din istoria Volkswagen, a izbucnit în 18 septembrie, iar VW a pierdut peste 20 de miliarde de euro din capitalizarea bursieră.

Volkswagen face obiectul unor investigaţii în mai multe ţări, inclusiv în Germania, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Rechemarea tuturor celor 11 milioane de vehicule va fi printre cele mai mari din istorie, similară cu cea efectuată de Toyota în perioada 2009-2010, când a rechemat peste zece milioane de vehicule din cauza unor probleme la acceleraţie.

Portofoliul Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.

Te-ar mai putea interesa și
Salvamontiştii din Prahova avertizează cu privire la riscul de avalanșe
Salvamontiştii din Prahova avertizează cu privire la riscul de avalanșe
Salvamontiştii prahoveni avertizează, sâmbătă, asupra posibilităţii declanşării unor avalanşe, în condiţiile în care în ultimele zile a nins destul de mult la altitudini mari, iar......
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul Donald Tusk la alegerile prezidențiale din Polonia
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul ...
Primarul capitalei poloneze Varşovia, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat sâmbătă candidat la alegerile prezidenţiale ...
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Irlanda este pe cale să devină următoarea țară care se confruntă cu o amenințare majoră la adresa rețelei sale electrice ...
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice ...