BNR: Legea dării în plată anulează garanţia statului în cazul Prima Casă, iar banca nu recuperează nimic

Programul Prima Casă nu va mai exista în practică dacă Lege dării în plată apare în forma actuală, având în vedere că, potrivit Legii, garanţia statului, odată cu celelalte garanţii, este stinsă de drept, iar banca nu mai poate recupera pierderea de la stat, susţine Banca Naţională a României într-o serie de precizări cu privire la informaţiile vehiculate în spaţiul public în dezbaterea Legii dării în plată. 
Economica.net - joi, 17 dec. 2015, 18:45
BNR: Legea dării în plată anulează garanţia statului în cazul Prima Casă, iar banca nu recuperează nimic

Potrivit unui comunicat al BNR transmis joi Agerpres, în ceea ce priveşte programul Prima Casă, acesta instituie statului român o dublă calitate: de ‘garant personal’ şi de ‘garant financiar’ din perspectiva diferenţierii clare a noţiunii de ‘riscuri’ şi a celei de ‘pierderi’.’ În acest context şi fundamentat pe temeiuri de drept, dacă instituţia de credit nu poate acoperi pierderea ca urmare a dării în plată aceasta se poate îndrepta împotriva Statului (drept de regres), solicitând acoperirea diferenţei. Conform legii dării în plată în forma actuală, garanţia statului, odată cu celelalte garanţii, este stinsă de drept. În consecinţă banca nu mai poate recupera pierderea de la stat şi, în aceste condiţii, nu va mai acorda credite de acest tip pentru că riscurile nu mai sunt acoperite. Din acest motiv afirmăm că programul Prima Casă nu va mai exista în practică. Subliniem că scopul Programului Prima Casă nu este, aşa cum afirmă iniţiatorii, ca statul să nu plătească nimic, ci să creeze premise pentru ca tinerii să îşi poată cumpăra o locuinţă’, se mai arată în comunicat.

În situaţia creditelor ‘externalizate’, banca centrală subliniază că procedura este legală şi normală. ‘Normalitatea mişcărilor libere de capital înspre şi în afara României contrazice speculaţia potrivit căreia în cazul acestor credite ‘ies bani din ţară’. Banca ce transferă creditele primeşte în schimb contravaloarea în bani a acestora, bani pe care îi utilizează pentru rambursarea depozitelor sau pentru acordarea de noi credite’, se menţionează în comunicat.

Cu privire la numărul creditelor ‘externalizate’, cifrele prezentate de BNR în evaluările asupra stabilităţii financiare sunt rezultatul agregării informaţiilor raportate de către instituţiile de credit, aşa cum rezultă din datele de bilanţ şi potrivit metodologiilor utilizate la nivel european şi mondial, menţionează banca centrală. În comunicat se specifică faptul că în spaţiul public se face confuzie între creditele externalizate şi portofoliile vândute.

‘Referitor la persoanele fizice co-debitori ai creditelor angajate de persoane juridice care ar beneficia de legea în forma actuală, este eronată invocarea Ordonanţei emise de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) în cauza C-74/15. Acest document vizează explicit ipoteza existenţei unor clauze abuzive şi se aplică în interpretarea clauzelor abuzive. Or, legea dării în plată vizează relaţiile creditor-debitor în care nu sunt incidente clauze abuzive. În caz contrar s-ar aplica Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori şi nu ar mai fi necesară darea în plată, ceea ce ar fi în beneficiul debitorului întrucât nu ar mai pierde locuinţa’, se mai arată în comunicatul BNR.

Mai mult, în documentul BNR se subliniază faptul că Ordonanţa CJUE arată explicit că acţionarii şi administratorii nu se pot prevala de protecţia oferită persoanelor fizice nici măcar în cazul clauzelor abuzive. Cu atât mai mult, aceştia nu se pot bucura de protecţie în situaţia în care relaţia bancă-debitor este una ce nu include clauze contractuale abuzive.

În problematica dezvoltatorilor imobiliari persoane fizice, BNR remarcă persistenţa confuziei între persoane fizice şi persoane fizice autorizate/profesionişti. Legea dării în plată se aplică tuturor persoanelor fizice, fără a face distincţie între persoanele fizice şi profesioniştii persoane fizice.

Preşedintele Klaus Iohannis va cere vineri reexaminarea legii privind darea în plată, potrivit unor surse din Administraţia Prezidenţială. Şeful statului consideră că există neconcordanţe între articolele legii şi definirea unor termeni.

Te-ar mai putea interesa și
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din luna septembrie a acestui an. ...
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte ...
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă au intrat două asocieri de firme românești și una de firme italiene
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă ...
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol a anunțat că ...