Ministrul Agriculturii: APIA, cea mai scumpă agenţie de plăţi din Uniunea Europeană raportat la subvenţiile plătite

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură este cea mai scumpă agenţie de plăţi din Uniunea Europeană raportat la subvenţiile plătite, a afirmat joi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit Agerpres.
Economica.net - joi, 17 dec. 2015, 20:32
Ministrul Agriculturii: APIA, cea mai scumpă agenţie de plăţi din Uniunea Europeană raportat la subvenţiile plătite

‘Faptul că noi continuăm să aplicăm nişte cerinţe europene cu foarte multă birocraţie, nu atât introdusă la nivel european, cât la nivel naţional, ne pune mari semne de întrebare în ceea ce priveşte eficienţa celor două agenţii (APIA şi Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale – AFIR). Să nu uităm că am ajuns să avem aproape 4.800 şi cu 1.800 sunt aproape 7.000 de salariaţi. Dacă AFIR este plătit din bani europeni, APIA este plătită din buget naţional şi raportând la subvenţiile plătite este cea mai scumpă agenţie de plăţi din Uniunea Europeană. Deci nu ne putem declara mulţumiţi în acest sens. Recent mi-a venit o solicitare pentru suplimentarea cu 200 de persoane a acestei Agenţii. Sigur că vom face analiza dacă toată lumea este la fel de bine încărcată în toate compartimentele Agenţiei de Plăţi. Ideea de bază este eficientizare, management de calitate’, a declarat Achim Irimescu.

De asemenea, acesta a spus că va aduce o practică de la Comisia Europeană, respectiv rotirea directorilor, indiferent dacă aceştia sunt buni, pentru că există riscul de plafonare. El susţine că are aşteptări mari de la cele două agenţii şi în acest sens va utiliza inclusiv experţi de la Bruxelles pentru eficientizarea lor.

Te-ar mai putea interesa și
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
Aproximativ 43% dintre companiile germane din România estimează o înrăutăţire a situaţiei economice în următoarele 12 luni, în timp ce 44,8% consideră că aceasta va rămâne neschimbată,......
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise ...
Autostrada Bucureștiului A0: Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 Nord, al chinezilor
Autostrada Bucureștiului A0: Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 Nord, al chinezilor
Antreprenorul China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC) a început lucrările de așternere a stratului de ...
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Colt CZ Group, concernul ceh producător de arme şi muniţie, a încheiat un acord cu Transcarpat Sportours International ...