Obiectivul general al proiectului a fost asigurarea vizibilității centrului de cercetare-dezvoltare, promovarea şi diseminarea rezultatelor obținute prin implementarea proiectelor din cadrul polului de competitivitate – Crevis, prin realizarea de materiale promoționale, a unui website, apariția în mass-media, participarea la târguri, conferințe și simpozioane, implicit construirea unui brand al polului.
Obiectivul general al proiectului este în concordanță cu obiectivul principal al Axei Prioritare 1 „Un sistem de producție inovativ și eco-eficient”, Domeniul Major de Intervenție 3 ”Dezvoltarea durabilă a antreprenorialului”, Operațiunea 1 „Dezvoltarea structurilor de sprijin al afacerilor de interes naţional şi internaţional”, prin faptul că îi va permite solicitantului să asigure o vizibilitate şi o promovare adecvată a obiectivelor, şi rezultatelor obţinute, în conformitate cu prevederile contractului de finanţare, dar să și pătrundă pe piaţa de profil atât în țară, cât și în țările din Europa. Aceasta va duce la ocuparea și consolidarea unei poziții importante pe piața de specialitate.
Obiectivul general al proiectului a fost atins prin:
Activități de consultanță în domeniul studiilor de piață, planurilor de marketing, promovarea vânzărilor, promovarea parteneriatelor și creșterea bazei de clienți;
Activități privind organizarea standurilor, producerea și diseminarea de materiale promoționale, contacte de afaceri cu prilejul participării la târguri;
Participarea la reuniuni, târguri, conferințe, simpozioane în țară și în Europa;
Activități ce contribuie la optimizarea implementării proiectelor și respectiv a strategiilor de dezvoltare la nivelul polilor de competitivitate cum ar fi: comunicare, construire de imagine (branding) la nivel național și european, mediatizarea proiectelor și rezultatelor, întărirea cooperării cu parteneri interni și europeni;
Activități de marketing a rezultatelor proiectelor implementate de polii de competitivitate.
Polul de competitivitate – Crevis este unul din principalele proiecte de cercetare & dezvoltare derulate în regiune. Crevis reprezintă o colecție de proiecte ce urmărește crearea primului centru de excelență din Europa pentru monitorizarea de la distanță, instruirea resurselor, simularea și monitorizarea prin intermediul realității augmentate și a realității virtuale în sectorul infrastructurilor critice, simulate într-un cub de realitate virtuală cu imersie.
Polul de competitivitate Crevis este compus din 7 proiecte implementate de 13 parteneri: 11 IMM-uri și 2 universități:
• 1 proiect de investiții;
• 4 proiecte de cercetare-dezvoltare-inovare, orientate spre dezvoltarea de produse și servicii inovative;
• 2 proiecte interconectate (soft) – management integrat și informare, publicitate și diseminare.
Polul de competitivitate Crevis urmărește creșterea productivității economice în sectorul infrastructurilor critice și al serviciilor adiacente acestora, prin realizarea unui centru de cercetare-dezvoltare, care urmează să folosească tehnici inovative de realitate virtuală și augmentată, împreună cu tehnici de monitorizare pentru asigurarea securității obiectivelor izolate din infrastructurile critice din România, a mentenanței acestora și a instruirii personalului destinat deservirii operaționale și intervenției asupra acestor obiective.
De asemenea, prin utilizarea realității virtuale și augmentate, a tehnologiei de ultimă generație, împreună cu software de monitorizare și comunicații în timp real, va fi dezvoltată o gamă de produse și servicii pentru sectorul infrastructurilor critice, care va viza: asistență în asigurarea securității, mentenanță și monitorizare de la distanță și instruirea personalului.