Cameron afirmă că 2016 va fi anul în care relaţia Marii Britanii cu UE se va schimba fundamental

Premierul britanic David Cameron a sugerat vineri că şi-ar dori ca referendumul privind apartenenţa ţării sale la Uniunea Europeană să se desfăşoare în 2016, înainte de autoimpusul termen limită de doi ani, relatează Reuters, citată de Agerpres.
Economica.net - vin, 18 dec. 2015, 15:48
Cameron afirmă că 2016 va fi anul în care relaţia Marii Britanii cu UE se va schimba fundamental

Data referendumului este o chestiune sensibilă, dar fiind faptul că această consultare va determina viitorul rol al Marii Britanii în lumea comerţului şi afacerilor şi cum va arăta blocul comunitar. Cu cât este amânat mai mult votul, cu atât va exista incertitudine în privinţa viitorului Marii Britanii şi al UE.

Cameron a declarat că a obţinut o cale pentru ajungerea la un acord în privinţa procesului de renegociere în vederea obţinerii unor condiţii mai bune pentru Marea Britanie în UE, lucru de care spune că este nevoie pentru a-i convinge pe electori, tot mai sceptici, să voteze în favoarea rămânerii în blocul comunitar.

‘Cred că 2016 va fi anul în care vom reuşi ceva cu adevărat vital , care va schimba fundamental relaţia Marii Britanii cu UE şi prin care vom răspunde îngrijorărilor populaţiei britanice privind apartenenţa’ la blocul comunitar, a spus el, vineri, într-o conferinţă de presă la Bruxelles, după un summit al UE.

Însă el a reamintit că a stabilit data limită pentru referendum pentru sfârşitul lui 2017. ‘Am vrut întotdeauna să îmi ofer timp pentru a face totul cum trebuie. Substanţa este ceea ce contează’, a adăugat Cameron.

Pe de altă parte, premierul britanic a declarat că ţara sa este pregătită să îşi ajute partenerii europeni să-şi securizeze frontierele în încercarea de a face faţă crizei imigraţiei şi că UE are nevoie de un schimb de date şi de o cooperare mai sistematice privind securitatea aviaţiei pentru a combate terorismul.

Liderii europeni, reuniţi joi şi vineri la Bruxelles, au discutat pentru prima dată despre cererile de reformă ale lui Cameron, cu numai doi ani înainte de anunţatul referendum privind apartenenţa Marii Britanii la blocul comunitar.

Premierul britanic a evidenţiat patru domenii în care încearcă să obţină schimbări până la referendum: competitivitate, suveranitate naţională, guvernanţă economică şi accesul altor cetăţeni din UE la ajutoarele sociale. Ultimul subiect este şi cel mai sensibil, statele membre opunându-se cu tărie oricăror discriminări în Marea Britanie împotriva cetăţenilor lor.

Te-ar mai putea interesa și
Pronunțarea sentinenței împotriva lui Trump în dosarul Stormy Daniels a fost amânată până la o dată neprecizată
Pronunțarea sentinenței împotriva lui Trump în dosarul Stormy Daniels a fost amânată până la o dată neprecizată
Judecătorul în procesul lui Donald Trump de la New York în legătură cu o plată făcută actriţei de filme porno Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale a suspendat joi sine die pronunţarea......
CFR anunță că traficul feroviar este afectat de vremea nefavorabilă pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov
CFR anunță că traficul feroviar este afectat de vremea nefavorabilă pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov
Traficul feroviar este adaptat la condiţiile meteo nefavorabile înregistrate pe raza judeţelor aflate sub Cod Galben şi ...
Anturajul lui Trump ia în considerare impunerea de sacțiuni de amploare împotriva membrilor CPI care au decis emiterea de mandate de arestare pe numele lui Netanyahu și Gallant
Anturajul lui Trump ia în considerare impunerea de sacțiuni de amploare împotriva membrilor CPI care au decis emiterea ...
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, va depune jurământul abia pe 20 ianuarie 2025, dar anturajul său ia în considerare ...
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services S.A. a realizat cu succes cea de-a treia emisiune de obligaţiuni în cadrul unui plasament privat în valoare ...