Ministrul de Externe al Germaniei: Ţările est-europene care nu acceptă refugiaţi riscă sancţiuni grave

Ţările central şi est-europene care nu vor accepta refugiaţi conform cotelor se expun sancţiunilor, riscând să apără probleme privind frontierele deschise ale Uniunii Europene, avertizează ministrul de Externe al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier.
Economica.net - sâm, 19 dec. 2015, 14:37
Ministrul de Externe al Germaniei: Ţările est-europene care nu acceptă refugiaţi riscă sancţiuni grave

„Uniunea Europeană este o comunitate de drept. Cuvântul dat contează. Dacă nu se poate altfel, lucrurile vor fi reglate pe căile juridice prevăzute”, a declarat Steinmeier într-un interviu acordat revistei Der Spiegel.

„Solidaritatea europeană nu este un drum cu sens unic. Ţările care se opun primirii de refugiaţi trebuie să ştie ce este în joc pentru ele: frontierele deschise ale Uniunii Europene”, a atras atenţia şeful diplomaţiei germane.

„Unii dintre vecinii noştri arată mult prea uşor cu degetul spre Germania şi ne critică pentru venirea a un milion de refugiaţi din Siria şi Irak; însă este vorba doar de cultura de ospitalitate germană”, a subliniat Steinmeier.

Zilele trecute, cancelarul Austriei, Werner Faymann, a pledat pentru solidaritatea ţărilor central şi est-europene membre UE în primirea refugiaţilor, avertizând cu reducerea fondurilor statele care nu acceptă extracomunitari conform sistemului de distribuire. Întrebat, în cursul unui interviu acordat publicaţiei Die Welt, ce se poate face pentru ca ţările central şi est-europene să accepte mai mulţi refugiaţi extracomunitari, Werner Faymann a afirmat: „Solidaritatea nu este un drum cu un singur sens. Cine primeşte fonduri din bugetul Uniunii Europene nu poate pur şi simplu să refuze distribuirea proporţională a refugiaţilor. Cine refuză riscă să pună sub semnul întrebării întreaga schemă bugetară europeană, (…) fiind dificil de crezut că va putea beneficia în continuare de aceste fonduri”.

Nu este prima dată când Werner Faymann evocă această idee. În septembrie, cancelarul Austriei critica vehement ţările est-europene care se opun cotelor privind distribuirea imigranţilor propuse de Comisia Europeană, cerând penalizarea acestora prin reducerea accesului la fonduri structurale europene. „Oponenţii sistemului cotelor privind imigranţii nu ar trebui să fie prea siguri de această poziţie”. Oricine se sustrage responsabilităţilor trebuie să fie penalizat financiar, „spre exemplu prin reducerea accesului la fonduri structurale de care beneficiază în principal statele est-europene membre UE”, avertiza Faymann.

Consiliul Uniunii Europene a stabilit, în septembrie, să distribuie pe bază de cote 160.000 de refugiaţi extracomunitari ajunşi în spaţiul UE. România, Cehia, Slovacia şi Ungaria au votat, în Consiliul UE pentru Justiţie şi Afaceri Interne, împotriva sistemului de relocare a imigranţilor conform unor cote obligatorii, dar schema a fost aprobată. După atentatele comise la Paris în noiembrie, Polonia a semnalat că nu va mai primi refugiaţi.

Te-ar mai putea interesa și
CFR: Traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale Iaşi şi Braşov
CFR: Traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale Iaşi şi Braşov
Traficul feroviar se desfăşoară sâmbătă în condiţii de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov, din cauza ninsorilor abundente şi temperaturilor scăzute,......
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei anunțate de sindicate
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei ...
Volkswagen nu renunţă la planurile sale privind închiderile de fabrici în Germania, chiar dacă sindicatul a votat să ...
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Fitch Ratings a revizuit în creştere ratingul pentru datoriile pe termen lung al băncii româneşti Garanti Bank S.A. ...
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Premierul Viktor Orban, care a rămas apropiat de Kremlin în pofida războiului declanşat de Rusia în Ucraina, a cerut ...