Producţia de energie hidroelectrică, eoliană şi fotovoltaică va creşte cu 14,65% în următorii 4 ani – CNP

Producţia de energie hidroelectrică, eoliană şi fotovoltaică va creşte, în următorii patru ani, cu 14,65%, conform Prognozei echilibrului energetic realizată de Comisia Naţională de Prognoză.
Economica.net - mar, 29 dec. 2015, 12:49
Producţia de energie hidroelectrică, eoliană şi fotovoltaică va creşte cu 14,65% în următorii 4 ani - CNP

Astfel, producţia de de energie hidroelectrică, eoliană şi fotovoltaică se va majora de la 2,32 milioane tone echivalent petrol în 2015 la 2,405 milioane tep în 2016 (plus 3,7% anual), la 2,49 milioane tep în 2017 (plus 3,5%), 2,575 milioane tep în 2018 (plus 3,4%) şi la 2,66 milioane tep în 2019 (plus 3,3%), scrie Agerpres.

În schimb, conform estimărilor CNP, producţia de energie nuclearoelectrică va rămâne constantă până în 2019, la nivelul de 2,865 milioane tep anual.

În ceea ce priveşte importurile totale de energie electrică, CNP estimează că acestea vor fi 260.000 tep anual, până în 2019, şi vor reprezenta 2,2% din totalul importurilor de resurse energetice primare în 2016, 2,1% în 2017 şi 2% în 2018 şi 2019.

Resursele energetice ale României vor ajunge anul viitor la 43,3 milioane de tone echivalent petrol (tep), urmând să crească cu 1,6% faţă de acest an.

Din totalul resurselor energetice, 41,9 milioane tep sunt resurse de energie primară, din care 26,8 milioane tep reprezintă producţia, 12 milioane tep – importul, iar 2,9 milioane tep stocul de la începutul anului. De asemenea, 1,4 milioane tep reprezintă stocul de energie în transformare.

Cea mai mare parte a acestor resurse, respectiv 33,1 milioane tep, se va duce în consumul intern al ţării, iar 5,8 milioane tep vor reprezenta exporturi. Totodată, la finele anului viitor, se aşteaptă să mai existe un stoc de 4,3 milioane tep, mai estimează experţii CNP.

Din totalul consumului intern, 3 milioane tep sunt pentru consumul în sectorul energetic, 1 milion tep reprezintă pierderile, iar 23,3 milioane tep sunt disponibile pentru consumul final.

Pentru următorii trei ani, resursele energetice vor fi în creştere cu 1,6% – 1,7% de la an la an, urmând să ajungă la 44,02 milioane tep în 2017, la 44,7 milioane tep în 2018 şi la 45,5 milioane tep în 2019, se mai arată în estimările CNP

Te-ar mai putea interesa și
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, majoritatea persoane fizice, potrivit unui comunicat al Guvernului....
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de ...
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi ...
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...