Potrivit analizei, 2015 este primul an după 2011 în care indicele BET s-a depreciat, după ce în perioada 2012 – 2014 a crescut în medie cu 11,21% pe an.
Singurii indici locali care au crescut în 2015 au fost ROTX, indice dezvoltat împreună cu Bursa de Valori din Viena, şi BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, cu 6,64% şi, respectiv cu 2,12%, aceştia fiind ajutaţi de evoluţia titlurilor Erste, care s-au apreciat în anul curent cu 52,33%.
Lichiditatea în 2015 a scăzut semnificativ fata de 2014, valoarea tranzacţiilor pe segmentul principal al BVB însumând 8,803 miliarde lei, cu 32,23% mai mică faţă de anul trecut.
Potrivit analizei Puls Capital, pe primul loc în topul celor mai tranzacţionate acţiuni s-au aflat titlurile Fondului Proprietatea, cu o valoare a tranzacţiilor de 2,030 miliarde de lei. Acestea au fost urmate de acţiunile Banca Transilvania şi Romgaz, cu 1,615 miliarde lei şi respectiv cu 1,488 miliarde lei.
„Dacă în primul trimestru pieţele europene au crescut semnificativ pe fondul programului de relaxare cantitativă derulat de către Banca Centrala Europeană, piaţa de capital de la Bucureşti nu a urmat aceeaşi direcţie. Indicele BET a fost influenţat negativ în principal de evoluţia titlurilor OMV Petrom şi cele ale Fondului Proprietatea. Acţiunile OMV Petrom s-au corectat în TI 2015 pe fondul scăderii preţului petrolului, acest lucru conducând şi la scăderea acţiunilor FP, compania petrolieră fiind una din deţinerile principale ale Fondului”, se arată în analiza Puls Capital.
În trimestrul al doilea, Bursa de la Bucureşti şi-a mai revenit, investitorii intrând la cumpărare la începutul perioadei, odată cu anunţurile companiilor privind dividendele distribuite din profitul obţinut in 2014. Piaţa locală a continuat să fie decorelată faţă de cele externe, după ce în T2 acestea au consemnat corecţii, în contextul situaţiei din Grecia. Grecia s-a aflat în pericol să părăsească zona euro şi să intre în incapacitate de plată după ce creditorii internaţionali şi guvernul elen nu au ajuns la un acord privind un nou program de asistenţă financiară.
Cel mai slab trimestru al anului a fost cel de-al treilea, atât din prisma evoluţiei pieţei locale cât şi a celor externe, relevă analiza menţionată. Bursele au fost afectate de încetinirea economiei chineze şi de problemele legate de creşterea dobânzii de referinţă din SUA. Astfel, indicele BET a scăzut în această perioadă cu 4,34%. Corecţii mai puternice s-au înregistrat pe indicele BET-NG al companiilor din sectorul de energie şi utilităţi, care a fost afectat şi de scăderi ample ale preţului petrolului în T3. Astfel, indicele BET-NG s-a corectat cu 9,23% în lunile iulie – septembrie 2015.
În ultimul trimestru al anului pieţele externe au revenit pe creşteri, indicele DAX al pieţei germane de capital apreciindu-se cu 11,21% în această perioadă.
„Piaţa locală nu a reacţionat la creşterile celor externe, indicele BET încheind trimestrul pe o uşoară apreciere, de 0,33%. În T4 s-a înregistrat cea mai mare valoare a tranzacţiilor, după ce la sfârşitul lunii octombrie Fondul Proprietatea a derulat o ofertă de plasament privat accelerat cu acţiuni Romgaz, în valoare de peste 400 milioane lei”, se arată în analiza puls Capital.
În 2015, din 75 de companii tranzacţionate în prezent pe segmentul principal al bursei, 43 au încheiat anul în creştere. Dintre acţiunile lichide, performanţe foarte bune au fost înregistrate în rândul băncilor. Astfel, titlurile Erste, Banca Transilvania şi BRD au crescut în 2015 cu 51,16%, 45,56% şi, respectiv, cu 38,29%. Randamentele obţinute de titlurile bancare se datorează performanţelor financiare din 2015. Acestea au fost mai bune ca în 2014, pe fondul diminuării costurilor de risc şi a veniturilor din tranzacţiile cu titluri de stat, în cazul Băncii Transilvania.
„La polul opus s-au aflat acţiunile companiilor OMV Petrom si Romgaz, care au încheiat anul cu scăderi de 28,92% şi, respectiv, de 23,08%. Cele doua companii au suferit de pe urma scăderii preţului la petrol şi a cererii slabe de gaz. Evoluţiile slabe ale acestor companii au contribuit la scăderile înregistrate pe acţiunile Fondului Proprietatea. Acestea s-au depreciat în 2015 cu 9,60%. Evoluţii mai bune în rândul companiilor energetice şi de utilităţi s-au înregistrat în rândul acţiunilor Electrica, de plus 7,30% şi Transgaz, de plus 5,36%. O altă companie cu creşteri semnificative, dar mai puţin lichidă, a fost Conpet. Titlurile Conpet au crescut în 2015 cu 39,87%, compania obţinând in 2015 rezultate financiare foarte bune, în urma creşterii veniturilor din transport şi a reducerii principalelor cheltuieli”, se menţionează în analiza realizată de Plus Capital.
Din rândul Societăţilor de Investiţii Financiare (SIF), SIF Muntenia este singura care a avut o evoluţie negativă a preţului acţiunilor în 2015. În schimb, lider a fost SIF Banat-Crişana, cu un randament de 29,55%. Societăţile au beneficiat de pe urma unor hotărâri de a distribui dividende în anul 2015. Investitorii nu au fost însă foarte interesaţi de SIF-uri, lichiditatea pe aceste titluri fiind în scădere semnificativă faţă de anul 2014. Interesul ar putea reveni însă în 2016, dacă se va mari pragul de deţineri între SIF-uri, de la valoarea de 5% din momentul de faţă.
În topul evoluţiilor la BVB se mai află acţiunile IAR Braşov şi Teraplast, cu creşteri de 278,29% şi, respectiv, de 223,83%. Acestea s-au apreciat în urma rezultatelor financiare, după ce sectorul de construcţii şi industria de apărare şi aerospaţială au avut creşteri importante în 2015. Alte companii care au oferit randamente consistente au fost Romcab şi Albalact, acestea beneficiind pe lângă performanţele financiare mai bune şi de faptul că au trecut de pe Rasdaq pe segmentul principal de la BVB.
Potrivit analizei realizate de Puls Capital, anul 2015 a fost un an sub aşteptări, în principal pentru sectorul de energie şi utilităţi. „Volatilitatea de pe pieţele externe şi anumiţi factori fundamentali pentru companii, precum preţul petrolului, au afectat blue chip-urile locale. De asemenea, lipsa unor noi listări a dus la o scădere accentuată a lichidităţii. România nu este singura din regiunea Europei Centrale şi de Est (CEE) cu evoluţii slabe, bursele din Bulgaria şi Polonia consemnând, de asemenea, corecţii puternice”, arată în concluzie analiza Puls Capital.
Pentru 2016, prognozele arată că un context economic favorabil în România ar putea conduce la o evoluţie pozitivă a bursei locale, dar acest lucru va depinde însă şi de factori exogeni, precum evenimente cu impact negativ la nivel global, preţul petrolului şi cel al gazelor naturale.
„În lipsa unor factori externi care să afecteze piaţa, în 2016 am putea asista la aprecieri ale companiilor care beneficiază de pe urma creşterii consumului, începând cu 1 ianuarie 2016 fiind redusă cota TVA de la 24% la 20%. Perspectivele sunt pozitive şi pentru bănci, în condiţiile în care dobânzile de referinţă se menţin la un nivel scăzut, fiind astfel încurajată creditarea. Legea dării în plată ar putea reprezenta însă o problemă pentru instituţiile bancare. Un alt catalizator pentru bursa de la Bucureşti este reducerea impozitului pe dividende începând cu anul viitor la 5%. Acest lucru va conduce la randamente substanţiale ale dividendelor nete, in condiţiile in care companiile controlate majoritar de stat sunt obligate să distribuie 50% din profit”, se arată în analiza Puls Capital referitoare la evoluţia bursei locale în 2015 şi prognoza pentru 2016.
Sursa: AGERPRES