Orange şi Bouygues Telecom au demarat negocierile pentru o posibilă fuziune

Primii doi operatorii francezi de telefonie, Orange şi Bouygues Telecom, au semnat un acord de confidenţialitate înainte de Crăciun pentru a putea demara negocierile în vederea unei fuziuni, informează AFP.
Economica.net - lun, 04 ian. 2016, 14:35
Orange şi Bouygues Telecom au demarat negocierile pentru o posibilă fuziune

Primii doi operatorii francezi de telefonie, Orange şi Bouygues Telecom, au semnat un acord de confidenţialitate înainte de Crăciun pentru a putea demara negocierile în vederea unei fuziuni, informează AFP.

‘Echipele se înţeleg bine, discuţiile avansează. Pentru moment nu există obstacole în calea preluării Bouygues Telecom de către Orange’, a declarat o sursă din apropierea negocierilor pentru publicaţia ‘Le Journal du Dimanche’. Potrivit publicaţiei menţionate negocierile ar putea să se finalizeze în aproximativ trei luni.

Contactate de AFP cele două grupuri nu au făcut niciun fel de comentarii.

Potrivit presei, în conformitate cu termenii acordului, Bouygues Telecom ar urma să primească o participaţie de 15% la noua entitate rezultată în urma fuziunii, în timp ce participaţia satului francez la Orange se va reduce de la 23% până la sub 20%. În schimb, canalul de televiziune TF1, deţinut şi el de grupul de construcţii Bouygues, nu face obiectul negocierilor.

Cu toate acestea, o fuziune între Orange şi Bouygues ar reduce numărul jucătorilor de pe piaţa franceză de telecomunicaţii de la patru la trei, iar de asemenea entitatea combinată ar avea o cotă de piaţă de peste 50%. Pentru a obţine aprobarea autorităţilor de reglementare a concurenţei, Orange ar fi dispus să vândă active în valoare de până la cinci miliarde de euro către rivalii Free Mobile şi SFR Numericable.

Grupul Orange, cunoscut anterior sub numele de France Telecom, este prezent în 209 de ţări, cu 247 de milioane de clienţi, dintre care 185 de milioane abonaţi la serviciile de telefonie mobilă. Orange a realizat anul trecut vânzări de 39 de miliarde de euro şi avea 155.000 de angajaţi la nivel mondial. Orange este lider de piaţă în România, cu 10,205 milioane de clienţi şi venituri de 453,9 milioane de euro la 30 iunie 2015.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea economiei, dar, spun criticii, ar putea alimenta inflaţia, transmite......
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din ...
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte ...
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...