S-au vândut terenurile a nouă magazine Lidl din România pentru 10,5 milioane de euro

Fondul de investiţii First Property, alături de un grup de investitori, au cumpărat un portofoliu de spaţii în care Lidl are în funcţionare magazine, a anunţat compania pe Bursa de la Londra. Terenurile nu erau deţínute de retailerul german.
Andrada Ghira - joi, 07 ian. 2016, 10:52
S-au vândut terenurile a nouă magazine Lidl din România pentru 10,5 milioane de euro

First Property a cumpărat, alături de un grup de investitori, nouă spaţii în care funcţionează magazine ale retailerului german Lidl, în urma unei tranzacţii în valoare de 10,5 milioane de euro, a anunţat compania pe Bursa de la Londra. Fondul de investiţii nu a precizat însă şi numele vânzătorului.

Întrebaţi de ECONOMICA.NET, Lidl a precizat că spaţiile tranzacţionate nu aparţin companiei. „Achiziția la care faceți referire are în vedere nouă magazine ale căror spații nu au făcut niciodată parte din portofoliul de terenuri deținute de Lidl România. Astfel, activitatea companiei noastre nu va fi în niciun fel afectată și va continua să se desfășoare în același regim”, au declarat pentru ECONOMICA.NET oficialii Lidl.

Venitul operaţional anual al celor nouă spaţii comerciale este de 1,2 milioane de euro, ceea ce înseamnă un randament investiţional de aproximativ 11%. 

First Property se aşteaptă la un profit înainte de taxe de circa 180.000 de euro pe an din achiziţia acestui portofoliu.

„Sunt încântat de investiţia făcută alături de clienţii nostri în acest portofoliu de spaţii Lidl. Lidl este unul dintre cei mai mari rtaileri din România cu intenţie de a-şi creşte afacerea în ţară, iar aceste supermarketuri sunt bine localizate pentru scopul lor”, a declarat Ben Habib, directorul First Property. 

Lidl este unui dintre cei mai mari retaileri de pe piaţa românească şi are 192 de magazine.  Retaierul are peste 3.800 de angajați în reţeaua de magazine, centrele regionale de distribuţie şi în sediul central. La nivel european, Lidl este prezent în 26 de țări europene şi are peste 100 de centre logistice ce asigură aprovizionarea a peste 10.000 de magazine. Lidl se numără printre primii 10 comercianți de produse alimentare la nivel mondial, cu peste 170.000 de angajaţi. 

Te-ar mai putea interesa și
Softbinator a trecut pe profit în primele nouă luni din 2024. Compania a înregistrat un rezultat net de 1,4 milioane de lei
Softbinator a trecut pe profit în primele nouă luni din 2024. Compania a înregistrat un rezultat net de 1,4 milioane de ...
Softbinator Technologies, companie românească ce furnizează servicii complete de dezvoltare produse software (management de produs, design de produs, dezvoltare software, dezvoltare AI/ML și......
Curtea de Conturi Europeană: Încă mai există lacune în zidul de apărare al UE împotriva regimurilor fiscale dăunătoare. Comisia trebuie să-și folosească puținele sale competențe pentru a elimina aceste breșe
Curtea de Conturi Europeană: Încă mai există lacune în zidul de apărare al UE împotriva regimurilor fiscale dăunătoare. ...
Consolidarea măsurilor UE de apărare împotriva regimurilor fiscale dăunătoare şi a evitării obligaţiilor fiscale ...
Franța reduce subvențiile pentru cumpărarea de autoturisme electrice, din cauza problemelor bugetare pe care le are – surse Reuters
Franța reduce subvențiile pentru cumpărarea de autoturisme electrice, din cauza problemelor bugetare pe care le are – ...
Franţa va anunţa, în zilele următoare, o reducere semnificativă a subvenţiilor acordate pentru achiziţionarea de automobile ...
STS susține că nu au fost identificate vulnerabilităţi și că nu a primit informații privind atacuri cibernetice efectuate în perioada turului I al alegerilor prezidențiale
STS susține că nu au fost identificate vulnerabilităţi și că nu a primit informații privind atacuri cibernetice efectuate ...
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a transmis joi că nu au fost identificate vulnerabilităţi în ceea ce priveşte ...