Boeing, cel mai mare producător de avioane din lume în 2015, pentru al patrulea an consecutiv

Constructorul aeronautic american Boeing a anunţat joi că a livrat 762 de aeronave comerciale în 2015, depăşindu-şi ţinta de 755-760 avioane, transmit MarketWatch şi Reuters.
Economica.net - joi, 07 ian. 2016, 18:03
Boeing, cel mai mare producător de avioane din lume în 2015, pentru al patrulea an consecutiv

Livrările includ şi 34 de modele de ultimă generaţie – Boeing 787 Dreamliner – care ar urma să-i asigure companiei americane titlul de cel mai mare producător de avioane din lume – depăşind rivala europeană Airbus pentru al patrulea an consecutiv, anunţă Agerpres.

Airbus ar urma să anunţe săptămâna viitoare livrări uşor peste 629 de aeronave comerciale în 2015. În primele 11 luni din acest an, Airbus a livrat 556 de aeronave, inclusiv 10 modele A350 şi 24 de modele A380.

Joi, acţiunile Boeing au scăzut la Bursa de la New York cu 2,4%, la 135,57 dolari. Anul acesta, titlurile companiei au înregistrat un declin de 6,3%.

Analiştii avertizează că în acest an livrările nu vor mai atinge nivelul ridicat din 2014 şi 2015, din cauza încetinirii creşterii economiei mondiale.

Cele două companii se bazează pe noile modele – Boeing 787 Dreamliner şi Airbus A350 – pentru a-şi majora câştigurile şi pentru a face faţă cererii din partea operatorilor aerieni.

Airbus Helicopters, divizie a Airbus Group, a anunţat în 17 noiembrie că un nou tip de elicopter greu – H215 – va fi produs la Ghimbav (Braşov) începând din 2017.

Te-ar mai putea interesa și
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, că PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale, chiar dacă......
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță ...
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
OPPO a lansat la nivel global seria Find X8, Europa fiind regiunea care prezintă în exclusivitate modelul premium, Find ...
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, în valoare de 750 milioane de lei
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, ...
UniCredit Bank anunță finalizarea cu succes a unei noi emisiuni de obligațiuni corporative în lei (negarantate, de rang ...