Iohannis cere reexaminarea legii interzicerii publicității la medicamente și farmacii

Preşedintele Klaus Iohannis solicită Parlamentului reexaminarea Legii pentru modificarea art. 17 din Legea nr. 148/2000 privind publicitatea, precum şi a Legii audiovizualului nr. 504/2002, care vizează interzicerea publicităţii pentru medicamente şi farmacii la radio şi posturile de televiziune, informează un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale remis sâmbătă presei.
Economica.net - sâm, 09 ian. 2016, 17:14
Iohannis cere reexaminarea legii interzicerii publicității la medicamente și farmacii

Şeful statului arată în cererea de reexaminare transmisă preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, că promovarea prin intermediul publicităţii în mass-media audiovizuală a unor tipuri de medicamente trebuie supusă unor condiţii restrictive, dar proporţionale cu drepturile constituţionale, condiţii enunţate atât de Directiva 2001/83/CE de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman, cât şi de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, prin care s-a transpus respectiva directivă.

El subliniază că jurisprudenţa europeană a stabilit fără echivoc caracterul exhaustiv al normelor cuprinse în directiva menţionată, în ceea ce priveşte publicitatea la medicamente şi, prin urmare, în această materie statele membre nu pot adopta norme mai restrictive şi nici norme cu un conţinut diferit.

Legea pentru modificarea art. 17 din Legea nr. 148/2000 privind publicitatea, precum şi a Legii audiovizualului nr. 504/2002 vizează atât interzicerea publicităţii pentru produsele medicamentoase în cadrul programelor de televiziune şi radiodifuziune, cât şi a publicităţii pentru farmacii difuzată în cadrul programelor de televiziune şi radiodifuziune, prin poziţionarea unor farmacii ca fiind standarde sau etalon pentru celelalte. Totodată, sunt interzise comunicările comerciale audiovizuale destinate produselor şi tratamentelor medicale, precum şi plasarea acestora unor operatori economici al căror obiect principal de activitate îl constituie fabricarea ori vânzarea unor astfel de produse, chiar şi a acelora pentru care nu este necesară o prescripţie medicală.

Preşedintele Iohannis arată că prevederile reprezintă transpunerea Directivei 2001/83/CE (art. 86-100), directivă al cărui obiectiv a fost stabilirea criteriilor substanţiale obligatorii pentru reglementarea domeniului respectiv, inclusiv prin realizarea unei armonizări complete în domeniul publicităţii pentru medicamente.

„Cu ocazia transpunerii, legiuitorul român a preluat soluţia legiuitorului european interzicând total publicitatea la medicamentele care se eliberează cu prescripţie medicală sau care conţin substanţe definite ca stupefiante sau psihotrope de către convenţiile internaţionale, indiferent de mijloacele prin care se realizează publicitatea. Prin urmare, în afara acestei soluţii legislative, legiuitorul român nu poate veni cu o alta, orice altă opţiune fiind în afara cadrului stabilit de Directiva 2001/83/CE, motiv pentru care considerăm că se impune reanalizarea prevederilor legii transmisă la promulgare”, spune şeful statului.

Iohannis indică faptul că legea se modifică în sensul interzicerii publicităţii explicite în cadrul programelor de televiziune şi radiodifuziune, inclusiv pentru produsele medicamentoase care se eliberează fără prescripţie medicală (pentru acestea fiind permisă numai publicitatea în alte modalităţi).

El punctează că această normă vine în contradicţie cu ansamblul normelor ce constituie regimul juridic al publicităţii pentru medicamente stabilit în Legea nr. 95/2006 şi, în mod special, în art. 813 din aceasta.

„Potrivit acestui articol, care nu reprezintă altceva decât o transpunere fidelă a art. 88 din Directiva 2001/83/CE, este interzisă publicitatea destinată publicului larg pentru medicamente care se eliberează numai cu prescripţie medicală şi este permisă publicitatea destinată publicului larg numai pentru acele medicamente care, prin compoziţie şi scop, sunt destinate şi concepute pentru a fi utilizate fără intervenţia unui medic în scopul diagnosticării sau pentru prescrierea ori monitorizarea tratamentului, cu sfatul farmacistului, în cazul în care este necesar. Mai mult, prin faptul că este permisă totuşi publicitatea prin alte modalităţi decât în cadrul programelor de televiziune şi radiodifuziune la produsele medicamentoase pentru care nu este necesară o prescripţie medicală, se introduce o condiţionare suplimentară faţă de prevederile directivei, creându-se premisa unei discriminări între mijloacele de informare în masă, respectiv între furnizorii acestora”, motivează Iohannis.

Şeful statului menţionează şi că, în condiţiile în care nu se regăsesc informaţii relevante în expunerea de motive a actului normativ, nu se poate identifica raţiunea pentru care publicitatea oricărui produs medicamentos este interzisă spre difuzare în cadrul programelor de televiziune şi radiodifuziune, în timp ce publicitatea medicamentelor care se eliberează fără prescripţie medicală este permisă, dar prin orice alte mijloace decât în cadrul programelor de televiziune şi radiodifuziune.

El arată că sintagma „pe altă cale decât prin programe de televiziune/radiodifuziune” ar trebui eliminată pentru a nu afecta transpunerea în dreptul naţional a directivei europene.

Iohannis remarcă faptul că modificările din lege interzic publicitatea pentru farmacii, ceea ce induce ideea că farmacia respectivă reprezintă un model sau un etalon pentru celelalte farmacii, dar numai în cazul în care este difuzată în cadrul programelor de televiziune sau radiodifuziune, fiind creată, astfel, o nouă premisă de discriminare şi o posibilă barieră în calea liberei prestări a serviciilor.

„Un argument suplimentar pentru reexaminare îl constituie şi faptul că normele instituite la art. I din legea transmisă la promulgare pot crea confuzie juridică, întrucât noua reglementare interzice doar publicitatea explicită, în timp ce art. 813 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 interzice atât publicitatea explicită, cât şi pe cea realizată prin alte modalităţi, fără distincţie”, adaugă şeful statului.

El menţionează că un efect al intervenţiei legislative operate în cuprinsul art. I, prin art. II din legea transmisă la promulgare este modificarea dispoziţiilor din Legea audiovizualului, astfel încât sunt interzise atât comunicările comerciale audiovizuale destinate produselor (inclusiv acelea pentru care nu este necesară o prescripţie medicală) şi tratamentelor medicale, cât şi plasarea acestora unor operatori economici al căror obiect principal de activitate îl constituie fabricarea ori vânzarea unor astfel de produse.

Iohannis subliniază că deşi cele două intervenţii legislative operate la art. I şi art. II din legea transmisă la promulgare au în vedere punerea de acord a două acte normative ce reglementează în aceeaşi materie, în realitate, cele două modificări nu sunt corelate sub aspectul terminologiei juridice utilizate, cu consecinţe asupra sferei de aplicabilitate a celor două norme juridice.

Potrivit şefului statului, se creează, astfel, o lipsă de corelare între prevederile celor două acte normative ce se propun a fi modificate, la art. 17 din Legea nr. 148/2000 nefiind avute în vedere şi tratamentele medicale.

„În plus, modificarea art. 29 din Legea audiovizualului exclude posibilitatea publicităţii prin alte modalităţi. De asemenea, nu se utilizează o terminologie unitară (produs medicamentos/produs medical), aspect ce poate crea dificultăţi în interpretarea şi aplicarea prevederilor legale”, arată el.

Iohannis precizează că interdicţia instituită prin art. II din legea transmisă la promulgare va opera pentru toate formele de comunicare comercială audiovizuală destinate tuturor produselor şi tratamentelor medicale, inclusiv celor disponibile fără o prescripţie medicală, măsură în dezacord cu reglementarea europeană şi care nu poate fi calificată ca reprezentând o reglementare din categoria celor permise statelor membre în cadrul marjei privind nivelul de armonizare.

„În acest context, este de observat că actuala formă a Legii audiovizualului este corelată cu regimul juridic al publicităţii pentru medicamente, astfel cum este acesta reglementat în Directiva 2001/83/CE şi în Legea nr. 95/2006, în sensul că sunt interzise doar comunicările comerciale audiovizuale destinate produselor şi tratamentelor medicale disponibile numai pe bază de prescripţie medicală”, conchide şeful statului

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...