Noul şef delegaţiei FMI în România, la Palatul Cotroceni – Agerpres

Delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI) condusă de noul şef al FMI pentru România, Reza Baqir, a avut joi o întâlnire, la Palatul Cotroceni, cu consilierul prezidenţial pentru politici economice şi sociale, Cosmin Marinescu, au declarat pentru Agerpres surse oficiale.
Economica.net - joi, 14 ian. 2016, 12:00
Noul şef delegaţiei FMI în România, la Palatul Cotroceni - Agerpres

‘Discuţiile au vizat cele mai importante evoluţii ale economiei României, perspectivele pozitive ale economiei pentru următoarea perioadă, dar şi anumite riscuri care pot afecta potenţialul de creştere economică al României’, au arătat sursele citate.

Întrevederea de la Palatul Cotroceni face parte din runda de întâlniri de prezentare şi de lucru pe care noua echipă a FMI le-a solicitat autorităţilor române, dar şi din seria de discuţii care preced misiunea de evaluare pe care Fondul o va avea în luna martie.

Sursele citate au precizat că FMI urmează să solicite primirea de către preşedintele Klaus Iohannis pentru prezentarea concluziilor misiunii din martie.

Luni, Biroul local al FMI a anunţat că mandatul şefului misiunii FMI pentru România, Andreea Schaechter, s-a încheiat în locul său fiind desemnat pakistanezul Reza Baqir.

Reza Baqir se află în vizită la Bucureşti până vineri.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...