Partidul Democrat din Rep. Moldova refuză să reconfirme semnăturile în susţinerea candidatului pentru funcţia de premier

Partidului Democrat din Republica Moldova (PDM) a refuzat să reconfirme semnăturile în susţinerea candidatului pentru funcţia de premier, după cum solicitase anterior şeful statului Nicolae Timofti majorităţii parlamentare nou constituite, informează joi Agora.md, potrivit Agerpres.
Economica.net - joi, 14 ian. 2016, 19:36
Partidul Democrat din Rep. Moldova refuză să reconfirme semnăturile în susţinerea candidatului pentru funcţia de premier

‘Pe masa preşedintelui Nicolae Timofti se află încă din data de 11 ianuarie 2016 un document oficial, prin care este confirmată constituirea unei majorităţi parlamentare absolute, o majoritate care se angajează să susţină candidatul înaintat de către Partidul Democrat pentru funcţia de prim-ministru. Acest document este valabil, nu se poate prescrie la dorinţa grupurilor de interesele politice şi economice care au interes să destabilizeze situaţia din republică, nici la insistenţa partidelor care promovează alegerile anticipate, nici măcar la dorinţa şefului statului’, se spune în comunicatul de presă al PDM.

Potrivit democraţilor moldoveni, ‘nu există nici un temei juridic de a revedea decizia luată a majorităţii’. Mai mult, ei consideră că ‘solicitarea de reconfirmare a semnăturilor pornind de la zvonul unor ezitări neconfirmate ar putea să ducă la o situaţie absurdă, similară cu o eventuală solicitare a preşedintelui republicii de a reconfirma şi voturile deputaţilor pentru alegerea sa, în 16 martie 2012’.

‘Dacă preşedintele Nicolae Timofti nu îşi va onora obligaţiile care îi revin potrivit Constituţiei Republicii Moldova, Partidul Democrat din Moldova va constata că declanşarea alegerilor anticipate în Republica Moldova a fost realizată cu bună ştiinţă de către şeful statului, la dorinţa şi insistenţa grupurilor de interese politice şi economice. Acest lucru va produce un blocaj instituţional care riscă să se transforme într-o criză politică profundă’, conchide comunicatul PDM.

Preşedintele Nicolae Timofti a solicitat joi majorităţii parlamentare reconfirmarea, până la ora 21.00 a zilei în curs, semnăturile în susţinerea unui candidat la funcţia de prim-ministru. Solicitarea a venit după ce au apărut mai multe informaţii conform cărora câţiva dintre deputaţii care au semnat declaraţia de susţinere au declarat în spaţiul public că îşi vor retragerea semnătura dacă PDM va continua să-l propună drept candidat la funcţia de premier pe Vlad Plahotniuc.

Termenul limită pentru învestirea unui nou guvern este 29 ianuarie, când se împlinesc trei luni de la demiterea cabinetului condus de liberal-democratul Valeriu Streleţ. În cazul în care nu se reuşeşte formarea unui nou guvern, şeful statului este obligat să decidă dizolvarea legislativului şi să convoace alegeri anticipate.

Te-ar mai putea interesa și
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin a atins recent un nou maxim istoric de 97.862 dolari, și nu arată semne de încetinire. Se pare că va ajunge la prețul de 100.000 mai devreme decât se așteptau investitorii și......
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a încheiat un parteneriat cu Dan Air şi a contractat, în regim ACMI (Aircraft, Crew, Maintenance, Insurance), o ...
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun Deep
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun ...
Tribunalul Bucureşti obligă Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral şi Institutul Grigore Antipa să comunice ...
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1 a fost închisă vineri dimineaţa, între Sibiu şi Boiţa, din cauza vântului puternic, a informat DRDP ...