Penthouse nu va mai apărea în versiune tipărită

Revista pentru adulţi Penthouse nu va mai apărea în ediţie tipărită şi nu mai fi disponibilă de-acum încolo decât în format numeric, a informat editura mamă, grupul General Media Communications, într-un comunicat preluat de AFP.
Economica.net - mie, 20 ian. 2016, 07:09
Penthouse nu va mai apărea în versiune tipărită

Numărul aflat în chioşcuri, cel din ianuarie, va fi astfel ultimul după 50 de ani de existenţă pe suport de hârtie, scrie Agerpres.

Noua versiune a revistei, în întregime numerică, ‘va transforma tot ceea ce cititorii ştiu şi le place în versiunea tipărită într-o variantă numerică mai extinsă, disponibilă tot timpul, oriunde’, se arată în comunicatul transmis marţi agenţiei France Presee.

La fel ca şi concurenţii săi, printre care Playboy, vânzările revistei Pentahouse au scăzut continuu în ultimele decenii. Ea a înregistrat apogeul în anii 1970, când se vindea în câeva milioane d eexemplare, cu un record de 7,1 milioane la numărul din noiembrie 1972.

Potrivit unor surse media, vânzările revistei ar fi scăzut în medie la circa 100.000 de exemplare.

Evoluţia Penthouse este adaptată, potrivit directorului Jonathan Buckheit, FriendFinder Networks, care controlează General Media Communications şi Penthouse, ‘modalităţii predilecte de consum al consumatorilor de azi’.

Schimbarea va permite Penthouse să rămână competitivă, notează Jonathan Buckheit. Revista ‘va îmbina conţinuturile foto şi editoriale cu oferta noastră video’, a precizat el. Redacţia va fi transferată de la New York la Los Angeles, unde se află sediul Penthouse.

Penthouse a fost fondată în 1965 în Marea Britanie de Bob Guccione, un întreprinzător new-yorkez pasionat de fotografie, care a creat apoi o versiune americană în 1969.

Revista a cunoscut momentul său de glorie în 1984, prin publicarea unor clişee mai vechi ale Miss America de atunci, Vanessa Williams, fără consimţământul ei. Încoronată în septembrie 1983, prima metisă aleasă în SUA, a fost obligată să renunţe la titlu câteva luni mai târziu.

Te-ar mai putea interesa și
CNA cere Comisiei Europene începerea unei investigații asupra TikTok după alegerile prezidențiale din România
CNA cere Comisiei Europene începerea unei investigații asupra TikTok după alegerile prezidențiale din România
Consiliul Naţional al Audiovizualului sesizează Comisia Europeană în ce priveşte platforma TikTok, în condiţiile în care reţeaua, deşi şi-a asumat că nu face publicitate politică, a......
Carrefour a prezentat scuze publice Braziliei, după ce săptămâna trecută anunțase că nu va vinde carne produsă în America de Sud în magazinele sale din Franța
Carrefour a prezentat scuze publice Braziliei, după ce săptămâna trecută anunțase că nu va vinde carne produsă în ...
Retailerul francez Carrefour a prezentat în mod public scuze Braziliei pentru a depăşi criza în care sunt implicate autorităţile ...
Comisia Europeană consideră că datoria României este plasată pe o traiectorie descendentă sustenabilă, conform planului pe termen mediu
Comisia Europeană consideră că datoria României este plasată pe o traiectorie descendentă sustenabilă, conform planului ...
Comisia Europeană a prezentat marţi primul pachet de toamnă al semestrului european de la intrarea în vigoare, în aprilie ...
Războaiele tind să îngrijoreze investitorii, dar piețele își revin în timp
Războaiele tind să îngrijoreze investitorii, dar piețele își revin în timp
Pe parcursul istoriei recente am asistat la o mulțime de tensiuni geopolitice. Unele s-au concretizat în conflicte limitate, ...