Programul „Fiecare Copil în Grădiniţă”: Câţi copii ar putea primi tichet social şi care sunt condiţiile

Aproximativ 111.000 copii, cu vârste cuprinse între 3 şi 6 ani, vor putea beneficia de tichetul social de 50 lei, prin programul 'Fiecare Copil în Grădiniţă', se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii.
Economica.net - mie, 20 ian. 2016, 11:01
Programul

‘Potrivit Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, adoptate ieri (marţi n.r) de Guvern, tichetele sociale vor putea fi folosite numai pentru achiziţionarea de produse alimentare, de igienă, îmbrăcăminte şi rechizite. Stimulentul se acordă familiilor cu mai puţin de 284 lei venituri lunare pe membru de familie, adică de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură’, se spune în comunicat.

Ministerul precizează că prezenţa regulată a copiilor la grădiniţă este o condiţie obligatorie pentru acordarea tichetului de 50 lei.

Documentul mai stabileşte că totalul absenţelor motivate permise se calculează pe baza unui algoritm potrivit căruia maximum trei învoiri şi scutirile medicale nu pot depăşi 50% din numărul total de zile de grădiniţă dintr-o lună. Evidenţa prezenţei copiilor la grădiniţă este ţinută de educatori şi este monitorizată prin vizite neanunţate, prin sondaj. Situaţia fiecărui preşcolar se centralizează într-un sistem informatic naţional, gestionat de Ministerul Educaţiei.

Potrivit comunicatului, copiii eligibili sunt identificaţi de asistenţii sociali din primării, pe baza dosarului social. Stimulentul este acordat pentru perioada septembrie – iunie, în baza unei cereri şi a declaraţiei pe proprie răspundere completată de părinţi sau de persoanele care răspund legal de copil, cu ajutorul asistentului social din primărie, acolo unde este cazul.

Totodată, în comunicat se precizează că persoanele care primesc deja beneficii sociale, care arată că se încadrează sub pragul de venit, nu mai trebuie să facă un nou dosar, copiii lor devenind eligibili automat. De asemenea, mecanismul de acordare a tichetului nu ia în calcul ajutorul social, alocaţia pentru copii, bursele sau subvenţiile agricole.

Înscrierea în Programul ‘Fiecare Copil în Grădiniţă’ este permanentă, pentru a permite familiilor să îşi înscrie copiii la grădiniţă şi după începerea anului şcolar. Tichetul se acordă începând cu luna în care preşcolarul a îndeplinit criteriile de frecvenţă. Stimulentele vor fi distribuite de primării, conform formularului de prezenţe completat de educatori, banii necesari pentru plata acestora asigurându-se de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoare adaugată.

În comunicat se mai precizează că, în acest moment, se află în lucru un proiect de Hotărâre de Guvern care va prevede repartizarea pe judeţe a sumelor necesare finanţării programului în anul 2016, în funcţie de numărul de copii înscrişi.

Legea nr. 248 privind stimularea participării la învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate a fost publicată în data de 2 noiembrie 2015, în Monitorul Oficial. Actul normativ are ca scop extinderea, la nivel naţional, a Programului pilot ‘Fiecare Copil în Grădiniţă’. Din luna iulie 2010, data lansării lui de Asociaţia OvidiuRo şi Ministerul Educaţiei, programul a făcut ca 4.000 copii din peste 43 comunităţi rurale şi urbane mici să beneficieze de educaţie preşcolară. 98% din aceştia s-au înscris ulterior la şcoala, 65% continuând să aibă o prezenţă bună şi foarte bună. Normele de aplicare a Legii nr. 248/2015 au fost elaborate de ministerele Muncii, Finanţelor, Educaţiei şi de Cancelaria Prim-Ministrului, cu participarea permanentă a reprezentanţilor Fundaţiei OvidiuRo.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...