O nouă companie aeriană va efectua zboruri interne în România. Ce curse va opera

Conducerea companiei olandeze Join Airlines a anunţat, miercuri, că va intra pe piaţa din România cu patru curse operate de la Arad, dintre care trei pe rute internaţionale, în timp ce trei aeronave au fost alocate rutelor interne, extinderea activităţii vizând şi aeroporturile din Suceava şi Tulce, scrie Mediafax. 
Economica.net - mie, 20 ian. 2016, 13:59
O nouă companie aeriană va efectua zboruri interne în România. Ce curse va opera

Preşedintele companiei Join Airlines, Bernard Jacobs, şi directorul Aeroportului Internaţional Arad, Dan Bălăcel, au semnat, miercuri, contractul de operare de pe baza aeriană locală, fiind anunţate trei curse regulate internaţionale şi una internă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Bernard Jacobs a declarat că au fost realizate studii de piaţă pentru extinderea companiei, adăugând că „se prefigurează o dezvoltare a aviaţiei în zona Balcanilor”.

„Suntem conştienţi de concurenţa pe care ne-o face aeroportul din Timişoara, dar vom răspunde prin creativitate, vom căuta rute noi”, a spus Bernard Jacobs, care a adăugat că pentru zborurile prevăzute se va asigura şi transferul pasagerilor la sol cu autocare.

Potrivit sursei citate, două dintre rute au fost stabilite definitiv, respectiv Arad – Stuttgart şi Arad – Verona, iar pentru cursa internă se are în vedere ruta Arad – Bucureşti.

Trei aeronave au fost alocate de companie pentru zborurile pe care le va opera din România, una dintre acestea urmând să aibă baza permanentă pe aeroportul din Arad.

Conducerea companiei a precizat că vizează lansarea de zboruri şi de la Suceava şi Tulcea.

Bernard Jacobs a mai spus că Join Airlines nu este o companie low-cost, dar „preţul biletelor pentru rutele din Arad vor fi atractive”.

Totodată, el a menţionat că lansarea zborurilor va avea loc, cel mai probabil, în iunie, pentru că este necesară o perioadă de câteva luni pentru prevânzări bilete, după stabilirea oficială a rutelor.

În plus, până în 31 martie trebuie finalizată modernizarea aerogării din Arad, proiect început în 2015.

Aeroportul Internaţional Arad nu mai are curse aeriene de pasageri din primăvara anului trecut, când Wizz Air s-a retras, compania operând până atunci pe ruta Arad – Milano (Bergamo).

În toamnă, şi operatorul de curse cargo DHL s-a retras de pe aeroportul local, unde mai există doar zboruri ocazionale de tip charter şi zboruri ale unei şcoli de aviaţie.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea economiei, dar, spun criticii, ar putea alimenta inflaţia, transmite......
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din ...
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte ...
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...