Băncile din zona euro vor plăti contribuţii de zece miliarde de euro la Fondul Unic de Rezoluţie

Băncile din zona euro vor trebui să-şi achite contribuţiile anuale la Fondul Unic de Rezoluţie (SRF) până la sfârşitul lunii iunie, astfel încât să ajungă la suma de zece miliarde de euro stabilită pentru 2016, a afirmat, joi, vicepreşedintele board-ului SRF Timo Loyttyniemi, transmite Reuters.
Economica.net - joi, 21 ian. 2016, 16:21
Băncile din zona euro vor plăti contribuţii de zece miliarde de euro la Fondul Unic de Rezoluţie

Fondul Unic de Rezoluţie face parte din proiectul uniunii bancare în zona euro, în conformitate cu care toate marile bănci din zona euro vor fi supervizate de Banca Centrală Europeană şi toate depozitele bancare vor fi garantate până la 100.000 de euro. La încheierea perioadei de tranziţie, în 2024, SRF ar urma să aibă la dispoziţie 55 de miliarde de euro

‘Aproximativ 4.000 de bănci sau instituţii de creditare din zona euro vor trebui să-şi achite contribuţiile până la sfârşitul lunii iunie’, a declarat Timo Loyttyniemi.

Fiecare bancă va trebui să plătească o sumă în funcţie de datoriile sale. SRF va trebui să aibă cel puţin zece miliarde de euro din contribuţii până la sfârşitul lunii iunie, a explicat oficialul.

În decembrie, guvernele din zona euro au căzut de acord să acorde linii naţionale de credit în valoare de până la 55 de miliarde de euro pentru a acoperi costurile băncilor care vor da faliment, până când vor exista contribuţii suficiente din partea băncilor la Fondul Unic de Rezoluţie.

Fondul Unic de Rezoluţie poate împrumuta singur fonduri, beneficiind de garanţia contribuţiilor viitoare ale băncilor, iar această opţiune trebuie utilizată şi ea înainte de a se folosi liniile naţionale de credit.

În timp, liniile naţionale de credit ar urma să fie înlocuite de o garanţie comună, care, cel mai probabil, va fi fondul de salvare a zonei euro (European Stability Mechanism), cel mai târziu la finalul perioadei de tranziţie de opt ani.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...