Irimescu: Fermierii care se asociază vor beneficia de impozite reduse cu 50% şi de programe agricole

Fermierii care se asociază vor putea beneficia de impozite reduse la jumătate, dar şi de programe precum 'Fermierul' sau 'Primul tractor' , a declarat, joi, la postul public de televiziune, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, potrivit Agerpres.
Economica.net - joi, 28 ian. 2016, 20:47
Irimescu: Fermierii care se asociază vor beneficia de impozite reduse cu 50% şi de programe agricole

‘Avem deja în Parlament o Lege a cooperaţiei şi vom veni la fel de repede cu cea a asociaţiilor care prevede facilităţi fiscale pentru agricultorii care se asociază. Am avut o primă întâlnire cu ministrul Finanţelor, săptămâna trecută, pe mai multe chestiuni importante care privesc agricultura şi agricultorii care se asociază. Săptămâna viitoare ne vom întâlni din nou, cu soluţii pe care le vom analiza concret şi mă refer la reduceri de impozite, care să îi stimuleze să se asocieze. În cazul acesta vorbim de reduceri la jumătate faţă de cele pe care ar trebui să le plătească fermierii care s-ar asocia în acest moment. Voi merge marţi în Comisiile reunite din Parlament pentru a le prezenta şi a avea acordul lor’, a spus Irimescu.

Acesta a precizat că se vor analiza şi introducerea unor programe gen ‘Fermierul’ sau ‘Primul tractor’ de care ar putea beneficia doar asociaţiile.

‘Am discutat cu ministrul Finanţelor să facem un program gen ‘Fermierul’, ‘Primul tractor’ sau pentru orice alte utilaje costisitoare pe care să le dăm doar către asociaţii. Vreţi să cumpăraţi o combină care este scumpă, atunci asociaţi-vă’, a explicat ministrul Agriculturii.

În ceea ce priveşte Camerele Agricole, şeful MADR a subliniat că va merge tot marţi în Comisiile de specialitate din Parlament pentru a le prezenta soluţia pe care o agreează şi premierul Cioloş, iniţiatorul acestui proiect al Camerelor Agricole, încă din perioada în care era ministru al Agriculturii.

‘Există două tipuri de Camere Agricole în acest moment, cele plătite de MADR dar care se află la Consiliile Judeţene şi pe care le avem în toate judeţele şi avem acele Camere Agricole private, cele care nu sunt de utilitate publică. Aici sunt mai multe variante şi posibilităţi, iar o variantă pe care o favorizează premierul Cioloş, care a fost ministru al Agriculturii şi comisar european pentru Agricultură, şi a luat modelul franţuzesc, este cea în care, conform domniei sale, ar trebui să scoatem complet aceste Camere de la Consiliile Judeţene, să le ducem în sectorul privat şi să fie de utilitate publică. Sunt însă o mulţime de dificultăţi legate de procesul în sine. Eu nu pot merge la Parlament fără să am un tablou foarte clar cu ce se poate face şi cu ce nu. Marţi vom discuta şi această problemă a Camerelor Agricole’, a mai spus Irimescu.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...