UE ar fi propus Marii Britanii un compromis în problema ajutoarelor sociale

Uniunea Europeană a propus Marii Britanii instituirea unei noi reguli care să ofere posibilitatea oricărui guvern al unui stat membru să refuze acordarea de ajutoare sociale timp de patru ani imigranţilor veniţi din alte ţări ale UE, dar numai atunci când respectivele guverne invocă o presiune prea mare pe sistemul lor de asistenţă socială, relatează joi agenţia Reuters citând surse comunitare.
Economica.net - vin, 29 ian. 2016, 08:27
UE ar fi propus Marii Britanii un compromis în problema ajutoarelor sociale

Noua regulă, ce ar putea fi denumită ‘frâna de urgenţă’, a fost avansată pentru a se putea progresa în negocierile dintre Bruxelles şi Londra privind reformele cerute de premierul britanic David Cameron în perspectiva referendumului la care cetăţenii britanici vor decide dacă mai vor să rămână în UE.

Limitarea ajutoarelor sociale pentru imigranţii comunitari se numără printre cele mai delicate propuneri înaintate de şeful executivului britanic, el solicitând Comisiei Europene ca imigranţii să poată beneficia de ajutoare sociale din partea guvernului de la Londra numai după trecerea a patru ani de când aceştia s-au stabilit în Marea Britanie. Până în prezent, această propunere a fost respinsă de executivul european, dar şi de mai multe guverne, în special din unele state est-europene de unde numeroşi cetăţeni au plecat în Marea Britanie pentru a-şi căuta un loc de muncă.

Conform surselor citate de Reuters, premierul Cameron va discuta această propunere vineri la Bruxelles cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şeful executivului britanic urmând să se întâlnească duminică şi cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk. Dacă la aceste întâlniri se vor înregistra progrese în spinoasa problemă a ajutoarelor sociale, atunci s-ar putea avansa în examinarea unui pachet mai larg de reforme privind funcţionarea blocului comunitar, conform aceloraşi surse unele dintre aceste măsuri fiind deja în mare convenite.

David Cameron şi-a formulat în luna noiembrie 2015 principalele patru solicitări de a căror soluţionare depinde decizia sa de a cere britanicilor să voteze pentru rămânerea în UE la referendumul pe care a promis să-l convoace în 2017, sau poate chiar anul acesta.

Pe lângă suprimarea ajutoarelor sociale timp de patru ani pentru noii veniţi, Londra doreşte renunţarea la principiul adoptării monedei euro de către toate statele blocului comunitar, pe plan economic să se pună accentul în special pe sporirea competitivităţii UE şi să se renunţe la abordarea federalistă de adâncire continuă a integrării europene, premierul Cameron dorind o consolidare a statelor naţionale şi repatrierea către acestea a unor atribuţii transferate instituţiilor europene.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...