RCS&RDS şochează piaţa de energie. Facturi la curent cu 13% mai mici pentru populaţie, în oferta Digi Energy

Compania RCS&RDS, cel mai mare funizor de cablu şi de sevicii de internet fix din România, a prezentat oficial oferta de energie electrică pentru clienţii casnici. Preţurile sunt chiar şi cu 29% sub cele reglementate la care plăteşte acum populaţia energia electrică. Mai mult, preţul Digi Energy este cu un neverosimil 25% mai mic decât ce oferă acum Enel clienţilor casnici care vor să renunţe la preţul reglementat de stat.
Mihai Nicuţ - Dum, 31 ian. 2016, 12:04
RCS&RDS şochează piaţa de energie. Facturi la curent cu 13% mai mici pentru populaţie, în oferta Digi Energy

Digi Energy vinde consumatorilor casnici energie electrică la un preţ de 165 de lei MWh,fără TVA, la care se adaugă taxele şi tarifele reglementate de Autoritatea de Reglementare în Energie: tarifele de transport, distribuţie, serviciile de sistem, taxa pentru cogenerarea de înaltă eficienţă, contravaloarea certificatelor verzi şi acciza, potrivit ofertei prezentate de companie pe site-ul său.

Citeste si: Factura de energie electrică a RCS&RDS în detaliu. Cât câştigă clienţii Enel care trec la Digi Energy

În plus, compania oferă reduceri pentru cei care sunt deja clienţi RCS&RDS şi pentru pensionari. Astfel, gospodăriile care au internet fix de la RCS&RDS sau cele care au cablu TV primesc o reducere de 10 lei/MWh, fără TVA, de unde rezultă un preţ pe kWh de 0,155 lei, fără TVA. Dacă este vorba despre pensionari care aleg să primească energie electrică de la RCS&RDS, reducerea va fi de 20 de lei, deci preţul pe kWh va fi de 0,145 lei. Reducerile se acordă pentru contractele de furnizare de energie electrică semnate pentru o perioadă de 12 luni şi dacă viitorul abonat Digi Energy nu va renunţa în această perioadă la serviciile de internet şi/sau cablu TV de la RCS&RDS.

Facturi mai mici cu până la 13%

Preţul energiei electrice furnizate de Digi Energy este mult mai mic comparativ cu cel practicat acum de cei patru furnizori tradiţionali de energie electrică şi reglementat de ANRE.
Un calcul riguros este dificil de făcut, pentru că depinde de consumul fiecărei gospodării şi de tipul de abonament ales, iar furnizorii nu oferă în facturi, detaliat, cît reprezintă fiecare componentă din preţul energiei electrice.
În general însă, după 1 ianuarie, preţul din factura de energie electrică de la Enel, CEZ, E.On şi Electrica, cu toate taxele incluse, este de 0,59 lei kWh, la un consum de 100 kWh lunar, aşa cum ECONOMICA.NET a scris aici.

Preţul propriu zis al energiei şi tariful de furnizare înseamnă însă doar 45% din preţul final din factură (36% costul energiei, plus 9% tariful de furnizare), deci 0,265 lei. Oferta Digi Energy ar însemna 0,20 lei kWh pentru condiţiile standard (TVA inclusă) şi 0,186 lei pentru situaţia în care se aplică reducerea acordată celor deja abonaţi la internet şi/sau cablu.

Aşadar, Digi Energy ar veni pe piaţă, potrivit acestui calcul, cu un preţ cu 24% mai mic decât cel reglementat în cazul ofertei standard, şi cu 29% în cazul ofertei cu 10 lei reducere.

Dacă extindem comparaţia la preţul cu toate taxele, cel din factura pe care o primeşte consumatorul acasă, preţul la Digi Energy este cu 11% mai mic decât cel reglementat, la oferta standard, şi cu 13%, la oferta petru cei deja abonaţi la RCS&RDS.

Preţuri şocante pentru piaţa liberă: pînă la 25% sub preţul Enel din acelaşi tip de ofertă

O comparaţie cu preţurile concurenţei de pe piaţa liberă este mult mai simplă, şi arată agresivitatea cu care operatorul telecom atacă piaţa consumatorilor casnici. Şi Enel, cel mai mare furnizor de energie electrică din România pe zona de casnici, are o ofertă pentru gospodăriile care doresc să renunţe la preţul reglementat de ANRE, identică cu cea a RCS&RDS. Preţul este de însă de 197 lei MWh, pentru contracte încheiate pe 12 luni, şi de 195 de lei, pentru contracte pe doi ani. Ca şi în cazul ofertei RCS&RDS, la acest preţ se adaugă tarifele reglementate de ANRE – tarifele de transport, de servicii de sistem şi de distribuţie, contribuţia pentru cogenerarea de înaltă eficienţă, valoarea certificatelor verzi, accize şi TVA.

Preţul RCS&RDS este aşadar cu 15% mai mic la oferta standard decât cel al Enel, cu 20% dacă se aplică reducerea pentru cei care au un contract cu RCS&RDS, şi cu 25% dacă viitorii abonaţi la serviciile Digi Energy sunt deja abonaţi RCS şi sunt şi pensionari.

Pe site-ul Digi Energy nu apar detalii despre contractul de furnizare de energie electrică şi nici despre perioada de valabilitate a ofertei, iar la ora transmiterii acestei ştiri oficialii RCS&RDS nu au putut fi contactaţi pentru detalii. Compania a mai publicat însă informaţii referitoare la paşii care trebuie urmaţi pentru a încheia un contract de furnizare de energie şi la avantajele pe care le poate avea un consumator casnic de energie dacă schimbă furnizorul şi iese din sistemul reglementat de ANRE.

Cu menţiunea că ECONOMICA.NET nu răspunde în niciun fel pentru aceste informaţii şi nici pentru efectele pe care vi le poate produce schimbarea furnizorului de electricitate, vi le prezentăm integral, mai jos.

Cum devii client Digi Energy

Poți contracta serviciile de energie Digi prin depunerea și semnarea unui set de documente.

Documentele necesare pentru schimbarea furnizorului de energie electrică:

Cerere de încheiere a contractului de furnizare energie electrică
Copie a certificatului de racordare (CR)/ avizului tehnic de racordare (ATR)
Copie a actului de identitate al persoanei care semnează contractul de furnizare cu RCS & RDS
Copie completă a ultimei facturi pentru energie electrică emise de furnizorul actual
Dovada dreptului asupra spațiului reprezentând loc de consum:
(i) copie a actului de proprietate(ex. contract de vânzare-cumpărare, contract de donație, contract de schimb, titlu de proprietate, sentință civilă, certificat de moștenitor, extras de Carte Funciară, autorizație de construire împreună cu procesul-verbal semnat la finalizarea lucrărilor) sau declarație privind folosirea legală a spațiului
ii) copie a contractului de închiriere/comodat, dacă clientul este chiriaș/comodatar, însoțită de acordul proprietarului, în formă autentică.

Contract de furnizare a energiei electrice
Notificare privind schimbarea furnizorului – se semnează de titularul contractului încheiat cu actualul furnizor și se trimite către furnizorul actual și spre știința operatorului de distribuție și a RCS & RDS, cu minim 21 de zile anterior datei prevăzute pentru intrarea în vigoare a contractului de furnizare încheiat cu RCS &RDS.

Condiții de eligibilitate:

nu ai facturi emise restante la serviciile furnizate de catre RCS & RDS
soldul de pe ultima factura emisa de actualul furnizor nu este mai mare de 200% fata de valoarea facturii curente

Ce trebuie să știi despre schimbarea furnizorului de energie electrică:

-se realizează conform „Procedurii privind schimbarea furnizorului de energie electrică de către clientul final”, aprobate prin Ordinul președintelui ANRE nr. 105/2014
-nu presupune înlocuirea contorului sau modificarea instalaţiei de racordare și nu implică niciun cost suplimentar de conectare sau contractare
-poate duce la scăderea preţului energiei electrice pentru dumneavoastră, în calitate de consumator, datorită faptului că poți beneficia de un preț mai mic pentru energia electrică activă comparativ cu prețul plătit către actualul furnizor, acest lucru înseamnă o valoare mai mică a facturii pentru energia electrică furnizată

Alegerea RCS & RDS ca furnizor de energie electrică îi aduce avantajul unui furnizor unic, atât pentru serviciile de televiziune, internet și telefonie, cât și pentru energie electrică.

RCS&RDS, din ce în ce mai prezentă pe zona de energie

La finele anului 2014 – ultima dată pentru care RCS&RDS a oferit date privind numărul de clienţi, compania de cablu controlată de milionarul Zoltan Teszari avea peste 1,8 milioane de abonaţi la net fix. 

RCS&RDS a intrat pe piaţa energiei la sfârşitul anului 2012, în segmentul de producţie, când a achiziţionat primele parcuri fotovoltaice „la cheie”. Campania de achiziţii s-a încheiat în 2013, cu cel de-al şaptelea parc solar cumpărat la Cheresig, după ce statul şi-a redus considerabil schema de sprijin prin certificate verzi puse la dispoziţia investitorilor în acest sector. Dacă pe partea de producţie este un jucător mic, RCS&RDS a intrat puternic pe segementul de furnizare pentru persoane juridice. Doar în ultimul an, compania a semnat cu instituţii de stat aproape 100 de contracte de furnizare de electricitate, iar printre clienşi sunt BNR, ANCOM, Ministerul Apărării sau Ministerul de Interne. Compania a început să dezvolte şi propria sa reţea de distribuţie a energie electrice, deşi legislaţia actuală nu îi permite încă să o opereze singur.

Te-ar mai putea interesa și
Ciprian Ciucu: Am votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie
Ciprian Ciucu: Am votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, spune că a votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie, care are o experienţă relevantă pentru această funcţie....
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că a votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care crede, pentru ...
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Patru din zece angajaţii români (40%) care lucrează în ture se simt mereu epuizaţi, în timp ce aproape două treimi ...
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Până la ora 15,00, duminică, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 416.312 ...