Cioloş vrea ca toate Camerele Agricole să treacă în sectorul privat

Premierul ţine ca toate Camerele Agricole să treacă în sectorul privat şi să fie de utilitate publică, a declarat, marţi, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, în cadrul Comisiei de specialitate din Camera Deputaţilor.
Economica.net - mar, 02 feb. 2016, 10:13
Cioloş vrea ca toate Camerele Agricole să treacă în sectorul privat

‘Premierul ţine foarte mult (la un model n.r.) inspirat din cel franţuzesc, în care toată consultanţa, respectiv Camerele Agricole să fie în sectorul privat, dar de utilitate publică, să fie finanţate de Ministerul Agriculturii timp de 4 ani şi ulterior să intre pe autofinanţare din contribuţiile fermierilor. Noi, cu camerele agricole şi consultanţa ne adresăm micilor şi producătorilor medii şi am dubii că ei vor reuşi să finanţeze aceste camere agricole (după cei 4 ani n.r.). Acum avem în 14 judeţe Camere Agricole naţionale. Va exista posibilitatea să scoatem de la Consiliile Judeţene consultanţa şi să o trecem pe toată în privat prin camerele agricole naţionale sau private’, a explicat Irimescu.

El a precizat că toată consultanţa ar trebui să treacă în cadrul Direcţiilor Agricole judeţene.

‘Semnul meu de întrebare este dacă într-adevăr vor reuşi să-şi asigure finanţarea după cei 4 ani. O soluţie la îndemână ar fi să treacă partea de consultanţă în cadrul Direcţiilor Agricole judeţene. Nu este imposibil nici să descentralizăm’, a subliniat ministrul Agriculturii.

Agerpres

Te-ar mai putea interesa și
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ca acesta să preia conducerea PNL, arătând, însă, că "decizia va fi......
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...